CM de Canotaj: Echipajul feminin de 4 rame s-a calificat în finală. Alte două echipaje au ajuns în semifinale

Știri de azi | CM de Canotaj: Echipajul feminin de 4 rame s-a calificat în finală. Alte două echipaje au ajuns în semifinale - Știri de azi |
#image_title

Echipajul feminin de 4 rame s-a clasat pe locul 2 în serie şi s-a calificat direct în finala A a probei, luni, la Campionatul Mondial de Canotaj de la Shanghai.

Amalia Bereş, Adriana Adam, Geanina Juncanariu şi Ancuţa Bodnar au plecat tare din start şi au condus aproape toată cursa. Pe final atacul americancelor a surprins, româncele n-au cedat, au luptat până la ultima lovitură şi s-au calificat direct în finală. România a trecut linia de sosire pe locul 2, cu al doilea timp din calificări, 6:30.87 şi multe speranţe pentru lupta de medalii. ”Putem şi va fi altfel în finală. A fost cursa de început şi s-au risipit emoţiile. Stăm bine faţă de adversare ca timpi, suntem încrezătoare că vom reuşi o cursă bună de tot în finală!”, spun la unison fetele.
Campionii olimpici din barca de dublu vâsle, Florin Enache şi Andrei Cornea au făcut o cursă eficientă şi au avut primul timp din competiţie, 6:11.88. Pentru că au avut câteva probleme cu barca, ei şi-au schimbat ambarcaţiunea cu o zi înainte de calificare. ”Avem încredere în noi, a început să zboare barca şi am controlat cursa fără probleme. Ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, suntem în semifinale şi acum ne gândim la următorul pas!”, confirmă încrezători cei doi.
 
Echipajul din barca de patru rame a României, cu Ciprian Tudosă, Andrei Mândrilă, Sergiu Bejan şi Ştefan Berariu a câştigat seria în care a evoluat şi a intrat în semifinale, timpul lor 5:57.83. La capătul calificărilor ei aveau al treilea timp dintre cele 19 echipaje de la startul probei, doar Marea britanie şi Australia au fost mai rapide azi. ”Am controlat cursa de la început la finiş, suntem bine, avem resurse şi vom creşte cu siguranţă la fiecare cursă care urmează!”, punctează hotărâţi băieţii care sunt campioni europeni ai probei.
 
În proba cu cele mai multe echipaje înscrise la start, simplu masculin, Mihai Chiruţă a terminat al doilea în seria sa, după reprezentantul Germaniei, şi a intrat direct în sferturi. A fost cea mai rapidă serie dintre cele 5 ale probei, toţi concurenţii de la start au avansat în faza următoare. ”Mi-am făcut cursa aşa cum am gândit-o, am ridicat finişul, am pus puţină presiune pe german. Sunt resurse şi voi lupta!”, îşi exprimă hotărârea şi optimismul Mihai.
 
Singura barcă tricoloră care nu a intrat în lupta pentru medalii a fost amabrcaţiunea de dublu vâsle, cu Mari Dumitru şi Bianca Ifteni. 
 

Rezultate de luni dimineaţă:

 
– Dublu vâsle masculin: Andrei Cornea şi Marian Enache – locul 1 în serie, calificare în semifinală
 
– 4 rame masculin: Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă şi Ciprian Tudosă – locul 1 în serie, calificare în semifinală
 
– 4 rame feminin: Ancuţa Bodnar, Geanina Juncanariu, Adriana Adam şi Amalia Bereş – locul 2 în serie, calificare în finală
 
– Simplu masculin: Mihai Chiruţă – locul 4 în serie, calificare în sferturile de finală
 
– Dublu vâsle feminin: Bianca Ifteni şi Mariana Dumitru – locul 6 în serie, vor concura în finala B (locurile 7-12). 

Marţi sunt programate semifinale la dublu rame feminin şi masculin şi semifinale la patru vâsle fete, toate cu echipaje româneşti la start.

Știri de azi | Cel puţin trei morţi şi doi răniţi într-un bombardament aerian rus în oraşul ucrainean Zaporojie - Știri de azi |

Cel puţin trei morţi şi doi răniţi într-un bombardament aerian rus în oraşul ucrainean Zaporojie

Știri de azi | Două hărţi geologice ale României din 1890 şi harta geologică a Lunii, într-o expoziţie temporară la Muzeul Hărţilor - Știri de azi |

Două hărţi geologice ale României din 1890 şi harta geologică a Lunii, într-o expoziţie temporară la Muzeul Hărţilor