CNA dă bomba zilei: Ne pregătim de alegeri anticipate, în primăvară

Știri de azi | CNA dă bomba zilei: Ne pregătim de alegeri anticipate, în primăvară - Știri de azi |
#image_title

„Noi acţionăm în acest moment gândindu-ne şi având în minte scenariul cel mai rău, şi anume că anul viitor, în primăvară, am putea avea alegeri anticipate!“, a spus Valentin Jucan, vicepreşedinte al instituţiei, într-un interviu pentru News.ro.

Matei Udrea: Da, am văzut.

Valentin Jucan: Iar la acest element se adaugă şi deepfake-ul (manipulare digitală a unei înregistrări video, audio sau a unei imagini, realizată cu ajutorul inteligenţei artificiale AI sau a altor programe specializate – n. red.). Acum, ce face CNA? Noi acţionăm în acest moment gândindu-ne şi având în minte scenariul cel mai rău, şi anume că anul viitor, în primăvară, am putea avea alegeri anticipate! Acesta este un scenariu pe care îl avem în vedere şi aici nu mă refer la elementul de politică în sine, ci mă refer la ce se întâmplă dacă! Şi cred că fiecare autoritate responsabilă ar trebui să procedeze în acest mod. Prin urmare, calendarul nostru de acţiuni şi de întărire a capacităţii de reacţie a instituţiei noastre are, în această viziune, un deadline (termen limită – n. red.) foarte clar. Imediat după încheierea alegerilor, am redactat foarte clar care sunt nevoile autorităţii atât din punctul de vedere al modificării legii – şi aici mă refer la ceea ce aţi spus dumneavoastră, derapajele majore care se înregistrează în mediul audio-vizual tradiţional – cât şi care sunt nevoile tehnice pentru a avea o capacitate mult mai mare să contracarăm conţinutul ilegal din online, aceste campanii despre care discutăm. Nu este o mare filozofie! În primul şi în primul rând, discutăm despre nevoia rapidă de a mări cuantumul sancţiunilor! Amenda maximă pe care o poate da CNA azi este de 200.000 de lei, adică echivalentul a 40.000 euro. Raportat la sumele care se vehiculează în media tradiţională TV/radio, în opinia noastră, văzând şi efectele aproape lipsă ale amenzilor noastre, putem să considerăm că amenzile date de CNA sunt un fel de invitaţie la a încălca legea. Un fel de abonament la încălcat legea. Nu este pentru prima dată când noi solicităm acest lucru! Am făcut-o cam de fiecare dată când a existat un anumit moment în care s-a văzut o deschidere din partea spectrului politic, dar am făcut-o mai ales acum.

Matei Udrea: Şi ce răspuns aţi primit?

Valentin Jucan: Am pregătit totul şi cred că, într-un interval foarte scurt de timp, hai să spunem zile sau săptămâni, vom avea o discuţie cu forurile decizionale în acest sens. Deci, nu am primit un răspuns negativ. Sunt optimist în acest moment. Chiar sunt optimist! Al doilea element care trebuie clarificat este modul în care aplicarea legii este sau nu este predictibilă. Pe modelul francez, la fel ca şi în prima variantă a creşterii cuantumului sancţiunii, toţi factorii implicaţi – televiziuni, radiouri, CNA – trebuie să ştie că, odată ce s-a încălcat legea, amenda nu poate fi mai mică! Recidiva la încălcarea legii, evident, nu poate însemna o amendă mai mică decât cea anterioară! Acest viciu, această lipsă de reglementare în Legea audio-vizualului a produs până acum o jurisprudenţă care ne-a forţat, inclusiv în instanţe, să acordăm amenzi mai mici în funcţie de linşaj, hai să-i spunem aşa. Şi să vă dau un exemplu foarte clar: dacă, timp de o săptămână, un radio-difuzor a dus o campanie de linşaj la adresa oricui, iar Consiliul (CNA – n. red.) a apreciat că trebuie să dea o amendă de, hai să-i spunem, 100.000 lei, iar după această amendă postul nu a mai continuat cu un linşaj de încă o săptămână, ci cu unul de „doar“ două zile, asta nu înseamnă că amenda trebuie să fie mai mică şi aferentă celor două zile de linşaj!

Matei Udrea: Am înţeles acum.

Valentin Jucan: Legea a fost încălcată din nou! Aşa cum în trafic – şi fac această paralelă pentru şi mai mare claritate – după ce ai primit un avertisment şi o sancţiune dacă ai încălcat linia dublă continuă, nu contează că ai călcat-o doar cu două roţi sau nu se aplică scuza că te-ai uitat după un copac extrem de frumos înflorit şi eşti iertat. Nu! Primeşti o amendă mai mare! Deci, este vorba despre predictibilitate. Astea sunt nişte elemente esenţiale pentru noi. În privinţa online-ului, noi am refăcut în plan intern toată procedura necesară astfel încât de la momentul la care se primeşte o sesizare cu un anumit link, timpii până ce acea sesizare intră efectiv în analiza noastră să fie foarte reduşi. Lucrăm în acest moment la un soft care scurtează şi automatizează această procedură. Cel mai important element pe care am reuşit să-l obţinem imediat după încheierea alegerilor este să căpătăm nu doar aprobarea, ci şi semnarea celui mai mare contract pe fonduri europene pe care CNA l-a avut în istoria sa: un contract de 20 de milioane de euro. Este adevărat că el se întinde şi va avea finalitatea la procent de 100% în următorii 3 ani, însă asta nu înseamnă că rezultatele se vor vedea doar peste 3 ani. Primele rezultate vor putea să se vadă din vara anului viitor…

„În toate discuţiile informale pe care le-am avut cu colegii din alte instituţii, eu am spus că noi continuăm să avem în vedere scenariul cel mai rău, că trebuie să fim pregătiţi şi că încheierea alegerilor nu înseamnă vacanţă! Aceste trei luni pierdute şi această stare a lucrurilor mie îmi dau senzaţia unei cedări în faţa unui adversar care este peste tot!“

Matei Udrea: Îmi cer scuze că vă întrerup. Mie mi se pare că deja este prea târziu! Şi dacă vorbim de un orizont de timp de 1 până la 3 ani, s-ar putea să fie absolut inutil. Am făcut un interviu cu istoricul Cosmin Popa săptămâna trecută, dânsul este expert în spaţiul ex-sovietic. Mi-a spus că discursul tot mai agresiv al propagandei ruseşti în România are ca scop crearea unei stări de spirit revoluţionare care să radicalizeze mari categorii de populaţie. Într-o anumită măsură, deja s-a reuşit acest lucru. Şi, în continuare, noi vorbim de proiecte, de contracte care se semnează, de nişte lucruri care ar urma să intre în discuţie… Suntem în august 2025. Statul român a devenit, să zicem, conştient oficial de acest atac hibrid din noiembrie 2024. Mai are un pic şi se face un an…

Valentin Jucan: Aveţi perfectă dreptate. Totuşi, ceea ce am reuşit să facem este foarte important, fiindcă gândiţi-vă că, din punct de vedere tehnic, CNA era la nivelul anilor 2005… Cam aşa. Şi cu toate astea, în această perioadă am reuşit şi ne-am mobilizat astfel încât să acţionăm. Este departe de ceea ce ar fi trebuit şi ceea ce ne-am fi dorit să fim capabili să facem. Asta este adevărat! Iar resursa umană de care dispunem, aşa limitată cum este, s-a comportat extraordinar în aceste luni. Şi vreau să vă spun că zilele libere pe care angajaţii noştri la CNA le-au avut din luna ianuarie şi până la încheierea celui de-al doilea tur de scrutin au fost zilele de Paşte. Când, chiar şi atunci, am avut echipă pregătită pe timpul nopţii, în noaptea de Înviere, în cazul în care trebuia să reacţionăm la o campanie care ar fi putut să fie lansată în timpul nopţii respective. Spun acest lucru fiindcă este important ca românii să ştie că salariile care sunt plătite din banii publici pentru CNA nu sunt bani aruncaţi pe geam! Şi este important să ştiţi că angajaţii noştri, dacă primesc nu doar competenţele şi expertiza pe care deja le au, dar dacă primesc elementele tehnice necesare în plus, pot să facă enorm! Acum, ca să răspund foarte clar şi punctual la ceea ce aţi spus: şi eu, ca un vremelnic lider al acestei instituţii, văd o relaxare pe care nu o pot înţelege! O relaxare de după încheierea celui de-al doilea tur de scrutin.

Matei Udrea: Din partea autorităţilor române, vreţi să spuneţi.

Valentin Jucan: Aşa este! Iar în toate discuţiile informale pe care le-am avut cu colegii din alte instituţii, eu am spus ce v-am spus şi dumneavoastră mai înainte: că noi continuăm să avem în vedere scenariul cel mai rău, că trebuie să fim pregătiţi şi că încheierea alegerilor nu înseamnă vacanţă! Nu înseamnă că, gata, lucrurile s-au încheiat şi pericolul a trecut. Din contră, pericolul este în faţă, exact cum spuneţi şi exact cum cercetătorul pe care l-aţi menţionat face referire. De aceea, în acest moment, noi alergăm cu propunerile acestea pe care vi le-am enumerat, inclusiv cu nevoia softului pe care deja ştim că trebuie să-l avem, astfel încât noi să putem să detectăm aproape în timp real desfăşurarea acestor campanii. Şi, cu toate acestea, în 18 august se împlinesc trei luni de la încheierea alegerilor, de la cel de-al doilea tur de scrutin. În aceste trei luni, noi am văzut doar nişte declaraţii făcute de pe gardul Palatului Cotroceni – şi aici nu mă refer la premier, mă refer la alte voci politice – care au discutat despre comasări, care au discutat despre dat afară oameni, însă concret şi coerent despre ce ar trebui să facem pentru ca noi să fim mult mai pregătiţi mâine, dacă se poate, exact cum spuneţi, această întrebare n-a adresat-o nimeni! Şi de aceea subliniez că pe 18 august se împlinesc trei luni care, în opinia noastră, sunt trei luni pierdute! Trei luni în care am aşteptat să vedem dacă dispărem ca instituţie sau nu! Aceste trei luni pierdute şi această stare a lucrurilor mie îmi dau senzaţia unei cedări în faţa unui adversar care este peste tot! Cred că mi-am ales cuvintele potrivite, fără să arăt cu degetul, cu intenţia de a responsabiliza prin ceea ce spun. Trei luni pierdute! Înţelegem cu toţii că România este într-o stare economică şi financiară dezastruoase şi că se fac nişte eforturi teribile pentru a ţine România pe linia de plutire din punct de vedere economic. Însă, în acelaşi timp, fac o paralelă: este ca şi când dealul alunecă la vale şi tu încerci să-ţi repari ţigla casei! În acelaşi timp şi noi, în interiorul instituţiei, eficientizăm şi ştim ce avem de făcut mai departe, astfel încât să reducem din costuri. Dar reducerea costurilor nu înseamnă abandon în în faţa acestui război informaţional!

„Directiva a fost gândită acum câţiva ani, la nivel european, într-un context în care România nici măcar nu era interesată de negocierile privind redactarea acestui text. Pentru că şi ăsta este un adevăr care trebuie spus şi asumat de statul român“

Matei Udrea: Ce relaţie are CNA cu marile platforme de social-media? Chiar astăzi, de exemplu – dar e o chestiune care se întâmplă zilnic – am văzut atât pe TikTok, cât şi pe Facebook nişte mesaje şi nişte filmuleţe cu limbaj extrem, care îndeamnă la violenţe, care au mesaje umilitoare, descalificante la adresa unor oameni sau misogine la adresa unor femei din guvern. Probabil că ştiţi şi dumneavoastră acele fotografii trucate ale ministrului de Externe care sugerează că ar avea dizabilităţi psihice, promovate chiar de parlamentari de la AUR. De ce rămân pe reţele? De ce nu le dă nimeni jos? Cum e posibil să fie atât de încărcate reţelele de socializare cu zeci, sute, mii de astfel de postări atât de toxice, care modifică în rău comportamentul şi gândirea oamenilor?

Valentin Jucan: Aici este un lucru important de subliniat. Corpul legislativ de rang european care ne permite să solicităm unei platforme să acţioneze împotriva unui conţinut illegal este o directivă în care sunt doar câteva elemente care se încadrează la acel risc suficient de mare astfel încât o postare să se considere că trebuie să fie eliminată din platformă.

Matei Udrea: Păi, bun, dar când vine un tiktoker care are zeci de mii de vizualizări la fiecare postare şi spune în mod repetat că preşedintele este, citez, „un retardat“, iar despre Oana Ţoiu că este bolnavă psihic, lucrurile astea sunt legale? Se poate face treaba asta şi să rămână acolo? Aici e vorba de discurs degradant chiar şi faţă de un simplu cetăţean, chiar dacă nu-i demnitar al statului român.

Valentin Jucan: Aici nu e vorba de faptul că exemplele pe care le-aţi dat sunt legale. Faptul că eu spun că ele nu sunt ilegale, ele nu se transformă automat în a fi legale. Eu mă refer la faptul că Directiva a fost gândită acum câţiva ani, la nivel european, într-un context în care România nici măcar nu era interesată de negocierile privind redactarea acestui text. Pentru că şi ăsta este un adevăr care trebuie spus şi asumat de statul român. Dar a fost redactată într-un moment în care acest război informaţional nu avea această complexitate. Şi textul în sine, care ne permite să solicităm unei platforme să elimine un conţinut ilegal, adică dezinformare sistemică, acest termen nu cuprinde exemplele pe care dumneavoastră le-aţi dat! Ceea ce putem noi să facem, în schimb, este să avem o atitudine împotriva acelui tip de conţinut. Adică statul român trebuie să aibă capacitatea să reacţioneze în mod critic şi mai ales credibil împotriva unor astfel de comportamente care sunt promovate şi, practic, validate de politicieni. Dar, pentru acest lucru, statul român – şi aici mă refer doar la instituţia pe care o reprezint – trebuie să aibă capacitatea analitică de a vedea întreaga răspândire a acestui comportament nociv, astfel încât să reacţioneze împotriva lui. Să arate cu degetul şi să critice în mod credibil politicianul şi să fie credibil în faţa publicului în momentul în care vine şi spune că nu este un comportament adecvat. Şi că, chiar dacă discutăm despre libertatea de exprimare, atunci când spunem despre un ministru că este… nu ştiu… cu dizabilităţi sau când îi adresăm cuvinte injurioase, acea libertate de exprimare nu trebuie să se transforme într-o atitudine publică generală de ură, care poate la un moment dat să fie folosită în mod activ de un partid sau de altul sau de o orientare politică sau de alta. Repet, eliminarea este una şi atitudinea statului împotriva unor astfel de elemente trebuie să fie una continuă, susţinută. Statul român trebuie să reacţioneze şi să vadă aceste elemente şi modul în care ele se propagă. În acest moment, noi, ca autoritate, nu avem această capacitate, să vedem sistemic ce se întâmplă. Vedem doar link-uri care ni se trimit.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | MotoGP: “Nu sunt căsătorit pe viaţă cu Yamaha”, spune Fabio Quartararo după o jumătate dificilă de sezon - Știri de azi |

MotoGP: “Nu sunt căsătorit pe viaţă cu Yamaha”, spune Fabio Quartararo după o jumătate dificilă de sezon

Știri de azi | Lavrov la sosirea în Alaska: Ştim că avem argumente, o poziţie clară şi uşor de înţeles - Știri de azi |

Lavrov la sosirea în Alaska: Ştim că avem argumente, o poziţie clară şi uşor de înţeles