CNA solicită preşedintelui Nicuşor Dan ca educaţia media să fie inclusă în curriculumul naţional. Ameninţări: 55% dintre cetăţeni declară că au fost expuşi recent la ştiri false iar 39% cred în teorii ale conspiraţiei

Știri de azi | CNA solicită preşedintelui Nicuşor Dan ca educaţia media să fie inclusă în curriculumul naţional. Ameninţări: 55% dintre cetăţeni declară că au fost expuşi recent la ştiri false iar 39% cred în teorii ale conspiraţiei - Știri de azi |
#image_title

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat, în şedinţa publică de marţi, poziţia oficială prin care solicită preşedintelui României, Nicuşor Dan, includerea educaţiei media ca direcţie strategică distinctă în viitoarea Strategie Naţională de Apărare a Ţării.

Dezinformarea reprezintă astăzi o ameninţare reală la adresa democraţiei, a coeziunii sociale şi a încrederii în instituţii.

România se confruntă cu:
55% dintre cetăţeni declară că au fost expuşi recent la ştiri false;
39% cred în teorii ale conspiraţiei;
un nivel scăzut al competenţelor digitale de bază, sub media UE;
atacuri informaţionale hibride complexe în timpul alegerilor din 2024, confirmate de Ministerul Public.
Dezinformarea afectează domenii esenţiale – de la sănătate publică (ex. scăderea vaccinării ROR) la polarizare socială, manipulare electorală şi promovarea ideologiilor extremiste.

Educaţia media este o soluţie strategică pe termen lung pentru construirea unei societăţi capabile să distingă adevărul de manipulare.

CNA propune:
Introducerea sistematică a educaţiei media în curriculumul naţional;
Programe de alfabetizare digitală pentru toate categoriile sociale;
Consolidarea capacităţii statului şi a societăţii civile de a contracara campaniile de dezinformare;
Creşterea rezilienţei informaţionale a populaţiei.

Solicitarea oficială a CNA este transmisă preşedintelui României ca parte a procesului de elaborare a noii Strategii Naţionale de Apărare a Ţării.

Textul propus de CNA pentru a fi integrat în Strategie:

Educaţia media şi rezilienţa informaţională
Statul român recunoaşte că alfabetizarea media şi dezvoltarea competenţelor de gândire critică reprezintă componente esenţiale ale securităţii naţionale. În vederea protejării societăţii împotriva dezinformării, propagandei, manipulării electorale şi altor forme de agresiune informaţională şi hibridă, România va implementa politici publice integrate de educaţie media, adresate tuturor categoriilor sociale, cu accent pe copii şi tineri.
Aceste politici vor urmări:
• introducerea sistematică a educaţiei media în curriculumul naţional şi în programele de formare continuă;
• dezvoltarea de programe naţionale de alfabetizare digitală şi de formare a cadrelor didactice şi a personalului din instituţiile publice;
• consolidarea capacităţii instituţiilor statului şi a societăţii civile de a detecta, contracara şi explica public campaniile de dezinformare;
• creşterea rezilienţei informaţionale a populaţiei pentru a menţine coeziunea socială, încrederea în instituţii şi valorile democratice.

„Educaţia media este tratată ca pilon strategic de apărare şi consolidare a ordinii democratice, fiind susţinută prin alocări bugetare dedicate, cooperare interinstituţională (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Autoritatea pentru Digitalizarea României, societatea civilă) şi evaluări periodice ale impactului asupra rezilienţei naţionale. Educaţia media trebuie tratată la fel de serios ca apărarea cibernetică sau protecţia infrastructurilor critice: este infrastructură de securitate democratică. Includerea educaţiei media în Strategia Naţională de Apărare a Ţării ar reprezenta o investiţie strategică în protejarea democraţiei româneşti pe termen lung”, potrivit Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Știri de azi | Eto’o s-a înfuriat pe spectatorii care l-au huiduit în timpul meciului Camerun-Angola – VIDEO - Știri de azi |

Eto’o s-a înfuriat pe spectatorii care l-au huiduit în timpul meciului Camerun-Angola – VIDEO

Știri de azi | Situaţie ”fără precedent” în Piteşti – Poarta unei case dădea în curtea unei şcoli, iar o conductă deversa apă pluvială în curtea unităţii / A fost aplicată o amendă, iar situaţia a fost remediată – FOTO - Știri de azi |

Situaţie ”fără precedent” în Piteşti – Poarta unei case dădea în curtea unei şcoli, iar o conductă deversa apă pluvială în curtea unităţii / A fost aplicată o amendă, iar situaţia a fost remediată – FOTO