CNA tranșează scandalul taberelor din USR: ‘Niciun partid nu poate folosi timpii de antenă în favoarea unui alt candidat decât cel înregistrat iniţial’

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) intervine în scandalul taberelor din USR, după ce unii lideri ai formațiunii și-au arătat sprijinul pentru Nicușor Dan în detrimentul Elenei Lasconi și anun anunță că ‘niciun partid nu poate folosi timpii de antenă în favoarea unui alt candidat decât cel înregistrat iniţial’.

„Având în vedere Decizia BEC nr. 297D/12.04.2025 privind admiterea plângerii înregistrate cu nr. 857C/BEC/P.R.2025/11.04.2025 şi ţinând cont de prevederile Deciziei CNA nr. 86/2025 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025, Consiliul Naţional al Audiovizualului face următoarele precizări:

Având în vedere că Decizia CNA nr. 86/2025 este elaborată şi adoptată în cadrul şi pentru punerea în aplicare a legislaţiei electorale, anume a Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară corelarea prin interpretare cu prevederile din materia electorală, pentru a putea să oferim un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea în spaţiul audiovizual.

Potrivit comunicatului de presă nr. 44CPBEC/P.R.2025/12.04.2025, BEC precizează faptul că „atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiţia electorală, în primul tur de scrutin, această formaţiune politică nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în acelaşi proces electoral”, întrucât reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale prevăzute la art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin susţinerea acordată de către partidul USR după expirarea datei de definitivare a candidaturilor unui alt candidat decât cel propus iniţial, în fapt, în favoarea candidatului independent Dan Nicuşor-Daniel, cu ignorarea aceloraşi dispoziţii legale, face o nouă propunere de candidatură după expirarea perioadei de depunere a candidaturilor, ceea ce este inadmisibil.

În spaţiul audiovizual, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Decizia CNA nr. 86/2025, candidaţii au avut la dispoziţie intervalul 24 martie – 3 aprilie 2025 pentru a se adresa în scris posturilor private de radio şi de televiziune care şi-au anunţat intenţia de realizare şi difuzare a emisiunilor electorale, solicitând şi timpii de antenă pe care intenţionează să îi utilizeze.

Subliniem faptul că legea prevede că, în campania electorală, toţi candidaţii trebuie să beneficieze de un tratament echitabil în ceea ce priveşte timpul alocat pe posturile de radio şi de televiziune, anume repartizarea timpilor de antenă pentru acces se face în mod egal.

Astfel, în cazul emisiunilor de promovare electorală şi a spoturilor publicitare electorale, timpii de antenă repartizaţi pentru un candidat pot fi folosiţi strict numai pentru acel candidat. Această opinie se fundamentează şi pe principiul potrivit căruia timpii de antenă sunt repartizaţi în mod egal, potrivit prevederilor legale.

Pe de altă parte, ţinând cont şi de faptul că în cazul emisiunilor de dezbatere electorală se beneficiază de un spaţiu de emisie şi având în vedere alocarea timpilor de antenă pentru emisiunile de promovare electorală şi pentru spoturile publicitare electorale, susţinerea unui candidat diferit decât cel declarat în perioada privind validarea candidaturilor constituie o încălcare a prevederilor Deciziei CNA nr. 86/2025, care este adoptată în cadrul şi pentru punerea în aplicare a legislaţiei electorale.

În primul rând, timpii de antenă se alocă pentru candidaţi, în mod egal şi gratuit. Accesul candidaţilor la serviciile de programe publice şi private de radio şi de televiziune este gratuit, iar serviciile de programe private vor oferi candidaţilor timpi de antenă proporţionali cu cei practicaţi de serviciile de programe publice. Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri beneficiază de timpi de antenă, la serviciile private de radio şi de televiziune, contra cost.

În al doilea rând, prin raportare la Decizia BEC nr. 297D/12.04.2025, deşi se referă la campania electorală online, se reţine argumentul potrivit căruia „atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiţia electorală, în primul tur de scrutin, această formaţiune politică nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în acelaşi proces electoral”.

În contextul dat, Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează respectarea echităţii cu privire la repartizarea conformă prevederilor legale a timpilor de antenă de către radiodifuzori pentru fiecare candidat în parte, prin prisma candidaturilor validate în mod oficial.

Pentru situaţiile litigioase privind alocarea timpilor de antenă, serviciile de programe vor trebui să facă dovada că au oferit candidaţilor timpi de antenă în mod corespunzător, în condiţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) din Legea nr. 370/2004″, precizează comunicatul CNA.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Jaqueline Cristian s-a calificat în turul doi la turneul de la Rouen

Studentă de 22 de ani, fată de notar și stomatolog, a murit într-un ciubăr, chiar de ziua ei