Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează, miercuri seară, că în perioada în care Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) este indisponibilă, asiguraţii beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare specifice şi dispozitive medicale acordate off-line.
CNAS arată, într-un comunicat de presă transmis ca urmare a problemelor survenite în funcţionalitatea Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), că, pentru asigurarea accesului pacienţilor la servicii medicale/medicamente/ materiale sanitare specifice/dispozitive medicale, se derulează în mod susţinut şi continuu activităţi specifice pentru remedierea disfuncţionalităţilor.
În acest timp, acordarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale se face în regim off-line, fără semnarea cu cardul naţional de asigurări de sănătate.
”Potrivit dispoziţiilor legale, în situaţia producerii unor întreruperi în funcţionarea PIAS, constatate şi comunicate de CNAS prin publicare pe site-ul propriu, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line”, scrie în comunicat.
În 7 februarie, pe site-ul a fost publicat un anunţ privind transmiterea în PIAS de către furnizorii de servicii medicale/medicamente/materiale sanitare specifice/dispozitive medicale a activităţii efectuate în regim off-line pe perioada indisponibilităţii platformei informatice, precum şi a celei care ar fi trebuit raportată în perioada respectivă.
Acest anunţ a fost completat, în 12 februarie, cu precizări referitoare la regulile de validare:
1. ”serviciul medical nu a fost raportat on-line în 3 zile lucrătoare” – pentru perioada 31.01.2025 – până la repunerea sistemului în parametri normali de funcţionare;
2. ”serviciul nu a fost semnat cu cardul” – pentru perioada 12.02.2025 – până la repunerea sistemului în parametri normali de funcţionare.
”CNAS menţionează în mod expres că persoanele asigurate beneficiază de serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care au nevoie, în această perioadă. Echipa CNAS îşi cere scuze pentru inconveniente atât asiguraţilor, cât şi furnizorilor de servicii medicale”, mai scrie în comunicat.
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) folosit în sistemul medical nu funcţionează din nou, iar medicii reclamă afectarea serviciilor oferite pacienţilor şi timpi mari de aşteptare în cabinete şi farmacii