CNN: Următorul lider al NATO ştie cum să se descurce cu Trump, dar va fi el capabil să îl ţină în frâu?

În timp ce NATO se pregăteşte să îşi marcheze cea de-a 75-a aniversare la summitul din această săptămână de la Washington, alianţa se pregăteşte, de asemenea, să-şi întâmpine primul său lider nou din ultimul deceniu: un om cu experienţă în relaţiile cu fostul preşedinte Donald Trump, de la care mulţi speră că poate menţine alianţa unificată în faţa unui vârtej de provocări, inclusiv o potenţială a doua preşedinţie Trump, relatează CNN.

Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte a fost selectat oficial ca viitor secretar general al NATO la sfârşitul lunii iunie şi îşi va începe activitatea la 1 octombrie. El îi ia locul lui Jens Stoltenberg, care a condus alianţa din 2014. Diplomaţii şi oficialii care au vorbit cu CNN au declarat că Rutte este văzut ca un atlantist convins şi un constructor de consens.

„El este într-adevăr un oficial politic experimentat, iar acest lucru este esenţial pentru a menţine coeziunea alianţei”, a declarat un oficial european.

Rutte este, de asemenea, văzut ca o persoană care poate lucra cu oricine va fi ales preşedinte al SUA, au declarat oficialii pentru CNN, iar unii speră că relaţia din trecut a lui Rutte cu Trump, de pe vremea când îşi conduceau ţările, l-ar putea descuraja pe fostul preşedinte să submineze alianţa, dacă va fi reales.

Fostul preşedinte a criticat public alianţa în timpul primului său mandat şi a făcut-o din nou recent în campania electorală, mergând chiar până la a sugera Rusiei „să facă ce naiba vrea” membrilor care nu îşi îndeplinesc obiectivele privind cheltuielile de apărare. Poziţia lui Trump din timpul campaniei electorale, potrivit căreia implicarea sa în alianţă ar fi condiţionată, a stârnit îngrijorări în comunitatea internaţională.

„Lui Trump îi plac oamenii care vor riposta, mai ales dacă o fac într-un mod foarte respectuos”, a declarat Pete Hoekstra, ambasadorul lui Trump în Ţările de Jos. Într-o întâlnire în care Trump vorbea despre „deficitul comercial”, îşi aminteşte Hoekstra, Rutte a replicat, „cu zâmbetul pe buze”, că trebuie într-adevăr să fie abordat deficitul comercial dintre SUA şi Ţările de Jos. „A fost doar un mod foarte politicos, uşor umoristic de a-l trata pe Trump, iar Trump a apreciat acest lucru”, şi-a amintit Hoekstra. „Nu a existat nici un „Ticălosule” sau ceva de genul ăsta. A fost doar: „Touche, Rutte, m-ai prins””, a povestit fostul ambasador pentru CNN.

Totuşi, doar pentru că fostul preşedinte şi Rutte „au o relaţie de lucru bună, pentru că se plac cu adevărat”, nu înseamnă că Trump va fi descurajat în ceea ce priveşte „agenda sa”, a subliniat Hoekstra.

Fostul ambasador susţine că „Trump nu a fost niciodată împotriva NATO”, ci mai degrabă „a fost împotriva unui NATO pe care europenii nu îl susţineau”, făcând referire la faptul că multe ţări europene la acea vreme nu contribuiau cu 2% din PIB-ul lor la apărare.

„NU ESTE UN SUPEREROU”

Un diplomat european a declarat pentru CNN că Rutte „cu siguranţă nu este un supererou”, menţionând că „cineva poate încerca să îl mulţumească pe Trump, dar nu să îl păcălească, aşa că, în cele din urmă, ceea ce contează în chestiunea NATO este o acţiune reală şi, cel mai important, bani reali”.

Un oficial NATO de rang înalt a declarat că „mulţi aliaţi sunt îngrijoraţi” de perspectiva unei realegeri a lui Trump, „dar povestea este pozitivă”. Douăzeci şi patru dintre cei 32 de aliaţi îndeplinesc acum obiectivul de cheltuieli de 2%, iar şase cheltuiesc chiar peste 3%. „Nu suntem încă acolo, dar este mai bine decât atunci când Trump a plecat”, a declarat oficialul pentru CNN.

Rutte nu a fost preferat pentru postul de secretar general al NATO doar datorită experienţei sale cu Trump. El a fost văzut ca o persoană care ar putea obţine sprijinul tuturor celor 32 de membri ai alianţei, realizând un echilibru între Europa de Est, mai dură, şi Europa de Vest, mai austeră, în parte datorită poziţiei sale mai „de mijloc” privind războiul din Ucraina.

Statele membre ale NATO se vor baza pe el pentru a menţine unitatea alianţei pe măsură ce războiul se prelungeşte – cu puţine semne de victorie diplomatică sau militară rapidă pentru Kiev – precum şi pe probleme precum contracararea ameninţării din partea Chinei, creşterea producţiei de arme şi inovarea în domeniul cibernetic.

Diplomaţii şi oficialii care au vorbit cu CNN au subliniat că Rutte a fost cel mai longeviv prim-ministru al Olandei – o funcţie pe care a părăsit-o la începutul lunii iulie, după 14 ani. „El a trebuit să gestioneze diverse guverne de coaliţie în democraţia parlamentară din ţara sa, ceea ce cu siguranţă nu este o sarcină uşoară”, a declarat un oficial american.

Un fost diplomat american de rang înalt l-a descris ca fiind „un politician foarte bun (care) înţelege să construiască coaliţii şi consensuri, ceea ce va însemna totul”.

Rutte a fost considerat în general candidatul principal la succesiunea lui Stoltenberg în acest an şi a fost susţinut rapid de SUA. Potrivit oficialului american, preşedintele Joe Biden chiar l-a încurajat pe Rutte să candideze pentru funcţia de secretar general în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, când Stoltenberg era pregătit să demisioneze, dar Rutte a semnalat că nu este interesat la acel moment.

Biden îl place personal pe Rutte, se înţeleg bine, iar preşedintele SUA consideră că împărtăşesc aceleaşi valori, a declarat oficialul pentru CNN. Cei doi privesc provocarea din partea Chinei într-un mod similar, iar Biden a fost „foarte impresionat de angajamentul său de a sprijini Ucraina încă de la început” şi de înţelegerea imediată a mizelor războiului din Ucraina. „Rutte a fost foarte realist între liderii europeni pentru o lungă perioadă de timp cu privire la cine este exact Putin”, a spus oficialul.

Consensul în privinţa alegerii lui Mark Rutte ca viitor secretar general al NATO a fost obţinut după ce preşedintele Klaus Iohannis şi-a retras candidatura de la şefia NATO, luna trecută.

Băncile ungare critică o decizie a guvernului care le impune să contribuie la ”un fond de apărare” a ţării

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, va înota în Sena la 17 iulie, cu nouă zile înainte de începerea JO