Cod galben de vânt în 13 judeţe / Rafalele pot atinge şi depăşi 70 de kilometri la oră

Meteorologii anunţă intensificări ale vântului în majoritatea zonelor ţării, iar, până la ora 22.00, în 13 judeţe va fi cod galben. Rafalele pot atinge şi depăşi 70 de kilometri la oră

Până marţi, la ora 22.00, meteorologii anunţă intensificări ale vântului.

”Pe parcursul zilei de luni (29 iulie), temporar vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării, iar marţi, în special în centru, est şi sud-est, precum şi în zonele de munte. Vor fi viteze în general de 40…60 km/h”, anunţă ANM.

Mai multe zone sunt sub avertizare cod galben, marţi, de la 06.00 la 22.00.  

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea şi estul Munteniei vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…60 km/h şi pe arii restrânse de 65…70 km/h”, a transmis ANM.

Va fi cod galben în judeţele Bacău, Brăila, Botoşani, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.

 

 

În Venezuela au izbucnit proteste, a doua zi după ce socialistul Maduro şi-a revendicat victoria controversată în alegerile prezidenţiale – VIDEO

Zelenski: Oficialii guvernamentali au primit sarcini clare pentru eliminarea treptată a deficitului de energie electrice. Lucrăm la configurarea apărării aeriene, astfel încât Harkov şi celelalte regiuni să fie mai bine protejate de atacurile ruseşti