Cod roșu de inundații pe cursuri de apă din două județe ale țării: avertizarea se prelungește până duminică la prânz

„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi menţinerea nivelurilor peste cotele de pericol ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, se prelungeşte avertizarea hidrologică cod roşu pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Fălciu (judeţele Galaţi şi Vaslui)”, a anunţai Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Hidrologii precizează că situaţia impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră”.

Judeţele Galaţi şi Vaslui au fost lovite de inundaţii încă din noaptea de vineri spre sâmbătă. Cel mai grav afectat este judeţul Galaţi, unde patru oameni au murit, sute de gospodării au fost inundate, iar zeci de oameni au fost evacuaţi.

Persoane evacuate sunt şi în Vaslui, unde peste o mie de consumatori au rămas fără energie electrică, iar doi pacienţi, între care o femeie gravidă, au ajuns cu greu la spital, după ce ambulanţele în care se aflau nu au mai putut înainta din cauza calamităţilor.

Gabriela Ruse a acces pe tabloul principal la Korea Open

Inundaţii în Galaţi – Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Cătălin Predoiu şi Raed Arafat au ajuns duminică la Slobozia Conachi