Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de vânt puternic până sâmbătă dimineaţă, fiind vizate mai mulre zone – Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, vestul şi centrul Munteniei, Dobrogea şi zonele de munte.
Potrivit ANM; vineri, în intervalul 10 –21, este cod galben în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, vestul şi centrul Munteniei, Dobrogea şi în zonele de munte
”Vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50…70 km/h. În zona de munte vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1700 m vor fi rafale de 90…120 km/h”, a transmis ANM.
Intensificări de vânt vor mai fi şi în restul ţării, cu viteze de 40…50 km/h.
De la ora 21 până sâmbătă la ora 10, este emisă o avertizare cod galben pentru Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali.

”Vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 70…80 km/h, iar la peste 1700 m vor fi rafale de 90…120 km/h”, au mai transmis meteorologii.


