Trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif a fost depus miercuri dimineață, 23 aprilie, în Bazilica Sfântul Petru, unde credincioșii îi pot aduce un ultim omagiu.
La scurt timp după tragicul anunț, o coincidență remarcabilă a ieșit la iveală, emoționând comunitatea catolică și fanii fotbalului din întreaga lume. Papa Francisc a fost, de mic copil, un suporter devotat al echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro, club la care era înscris oficial ca membru.
Numărul său de legitimație era 88.235N-0 — un număr care, în mod straniu, indică exact vârsta la care a murit (88 de ani) și ora decesului (2:35, ora Argentinei).
Coincidența a fost confirmată oficial de Marcelo Moretti, președintele clubului San Lorenzo, într-un interviu acordat postului de radio COPE:
„Da, da, acesta este numărul de membru. E real, nu e o invenție. Nu știu cum să explic asta. E… ireal”, a declarat Moretti, uimit de această întâmplare neașteptată.
„Este incredibil. E ca și cum ar fi fost scris dinainte”, a reacționat jurnalistul Juanma Castaño în timpul interviului.
Papa Francisc, care a condus Biserica Catolică timp de 12 ani, rămâne în memoria credincioșilor pentru modestia, bunătatea și apropierea sa față de oameni.
De la steaguri la o statuie în mărime naturală, imagini şi omagii aduse Papei Francisc au fost vizibile peste tot în jurul stadionului Pedro Bidegain din Buenos Aires, sâmbătă, când iubita sa echipă de fotbal San Lorenzo de Almagro a intrat pe teren pentru prima dată de la moartea pontifului.
Jucătorii au purtat tricouri cu imagini ale regretatului papă, alături de cuvintele „Împreună pentru eternitate”, ca o amintire a pasiunii pe care Francisc a arătat-o echipei de-a lungul vieţii sale, rămânând chiar membru în timpul papalităţii sale de 12 ani.
„Papa este din Boedo”, au scandat fanii înainte de lovitura de începere, desfăşurând steaguri galbene şi albe în culorile Vaticanului. Clubul, cu sediul în cartierul Boedo din Buenos Aires, intenţionează să îşi numească noul stadion după Papa Francisc.
În timpul spectacolului de la pauză, Scholas Occurrentes, o organizaţie internaţională creată de Papă în 2013 pentru a transforma educaţia globală, i-a adus, de asemenea, un omagiu Papei, care a murit luni la vârsta de 88 de ani.
Jorge Bergoglio a moştenit de la tatăl său pasiunea pentru popularul club argentinian şi nu a pierdut-o niciodată.
„Şi să câştige San Lorenzo”, a spus Bergoglio la scurt timp după alegerea sa în 2013, ca parte a unei serii de urări pentru ţara sa natală.
Deşi nu s-a mai întors în Argentina în calitate de papă, o statuie în mărime naturală a lui Francisc purta o eşarfă cu culorile echipei, albastru şi roşu, în jurul gâtului şi supraveghea meciul cu Rosario Central de pe margine.
Meciul a rămas fără gol până în minutul 91, când Enzo Copetti a marcat unicul gol pentru Rosario Central, înfrângând cu 1-0 echipa din oraşul natal al papei.
În timpul anilor petrecuţi la Vatican, Francisc a fost numit membru de onoare al echipei San Lorenzo şi a primit mai multe vizite din partea delegaţiilor clubului, inclusiv una după ce clubul a câştigat Copa Libertadores în 2014 şi a prezentat trofeul liderului catolic.