„Ca medici, avem misiunea fundamentală de a trata, de a vindeca, de a interveni în momentele critice, de a face prevenţie. Însă, dincolo de actul medical propriu-zis, avem şi o misiune morală şi socială: aceea de a contribui la formarea unor generaţii educate în spiritul grijii faţă de propria sănătate, de a promova educaţia pentru sănătate. Formarea obiceiurilor sănătoase începe din copilărie”, precizează sursa citată.
În comunicat se precizează că „educaţia pentru sănătate înseamnă să-i învăţăm pe copii despre importanţa sănătăţii, despre igienă şi prevenţie”.
Educaţia pentru sănătate este o investiţie pe termen lung, care va aduce beneficii întregii societăţi: copii mai sănătoşi, adulţi mai responsabili, comunităţi mai sănătoase, informate şi conştiente asupra importanţei sănătăţii.
Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din România, este de părere că „prin educaţia pentru sănătate, construim un viitor în care prevenţia devine reflex, nu excepţie”.
„În calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor din România, reafirm angajamentul nostru pentru promovarea educaţiei pentru sănătate în rândul copiilor, al tinerilor şi în comunităţi. Consider că această formă de educaţie trebuie să devină parte integrantă din formarea noilor generaţii, din politicile viitoare de sănătate, iar medicii – parteneri activi în acest deziderat. Transmit tuturor copiilor, prin intermediul părinţilor, gânduri de sănătate, bucurie şi protecţie. Iar celor mari, un mesaj clar: să avem grijă, împreună, de sănătatea copiilor noştri – pentru un viitor mai bun, mai sigur şi mai sănătos”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană.