Colegiul Medicilor Stomatologi: Peste 60% dintre români prezintă semne de afecţiuni gingivale

Peste 60% dintre români prezintă semne de afecţiuni gingivale, avertizează Colegiul Medicilor Stomatologi din România.

De asemenea, sângerările gingivale sunt percepute ca fiind „normale” de aproape o treime dintre respondenţi, reiese dintr-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

România are nevoie de „o schimbare profundă în prevenirea şi tratarea bolilor gingivale”, mai precizează Colegiul Medicilor Stomatologi.

„În contextul Zilei Internaţionale a Sănătăţii Gingivale, marcată în data 12 mai, Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) atrage atenţia asupra situaţiei alarmante privind sănătatea gingivală a populaţiei din România, subliniind necesitatea unor măsuri urgente de educaţie, prevenţie şi tratament accesibil”, se arată în comunicatul CMSR.

Potrivit studiului naţional de sănătate orală realizat de CMSR în 2024:

– peste 60% dintre români prezintă semne de afecţiuni gingivale;

– mai puţin de 1 din 5 români declară că merge la control stomatologic de rutină cel puţin o dată pe an;

– sângerările gingivale – un simptom comun şi ignorat – sunt percepute ca fiind „normale” de aproape o treime dintre respondenţi.

„Datele confirmă o realitate cunoscută de practicieni, dar prea puţin înţeleasă la nivelul întregii societăţi: sănătatea orală este profund neglijată. Boala parodontală este una dintre cele mai frecvente afecţiuni, iar netratată, poate duce la pierderea dinţilor şi la afectarea sănătăţii generale,” afirmă preşedintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu.

Colegiul Medicilor Stomatologi susţine integrarea sănătăţii orale în programele publice de educaţie pentru sănătate, începând din şcoală; îmbunătăţirea accesului la servicii stomatologice preventive prin finanţare publică; dezvoltarea listei de manopere finanţate prin bugetul CNAS, precum şi a costului per manoperă.

Dr. Mariana Cărămidă, trezorier CMSR, subliniază că sănătatea gingivală este „un indicator al sănătăţii generale”, iar studiile ştiinţifice arată că bolile gingivale netratate nu afectează doar cavitatea orală, ci pot contribui la declanşarea sau agravarea unor afecţiuni generale grave, precum diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, afecţiunile respiratorii cronice şi complicaţiile în sarcină.

„Inflamaţiile gingivale pot acţiona ca un focar de infecţie cronică, afectând întregul organism prin diseminarea bacteriilor şi a mediatoarelor inflamatorii. De aceea, sănătatea gingivală nu trebuie privită drept o problemă estetică, ci un indicator critic al stării generale de sănătate, iar diagnosticarea şi tratamentul precoce devin esenţiale”, precizează dr. Mariana Cărămidă.

Ziua Internaţională a Sănătăţii Gingivale este marcată anual pe 12 mai la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Parodontologie (EFP), cu scopul de a promova importanţa diagnosticării timpurii şi a tratării bolilor parodontale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

SUA impun restricții privind utilizarea vaccinului Valneva împotriva virusului chikungunya

Iranul se pregătește pentru o vizită a lui Vladimir Putin