Ministerul Finanţelor propune introducerea unei taxe fixe, în cuantum de 25 de lei, pentru coletele care ajung în ţară din afara Uniunii Europene şi care valorează maximum 150 de euro. Măsura este luată în contextul în care numărul coletelor primite în România a crescut, în ultimii ani, de la câteva mii, la peste 200 de mii de colete. Ministrul Finanţelor a precizat că, prin implementarea acestei măsuri, se aşteaptă ca prin implementarea acestei măsuri suma adusă la bugetul de stat să fie de aproximativ 1,3 miliarde de lei.
Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, anunţă propunerea instituirii unei noi taxe pe fluxurile extracomunitare de colete.
„Propunem o taxă fixă de 25 de lei pentru fiecare colet de 150 de euro, iar această taxă va fi instituită printr-o conlucrare cu toate companiile de curierat care preiau aceste colete, astfel încât să prindem acolo şi coletele care vin direct din zone extracomunitare în România şi cele care vin prin alte hub-uri în România”, a declarat Alexandru Nazare, miercuri după amiază.
Propunerea instituirii noii taxe vine în contextul în care, la nivel european, numărul coletele cu valori de sub 150 de euro, a crescut de la 1 miliard la 4 miliarde în ultimii patru ani, statisticile indicând că, în România, fluxul coletelor din afara spaţiului comunitar european a crescut de la aproximativ 3.000-4.000 de colete pe zi, la 225 de mii de colete pe zi.
„Sunt foarte mulţi antreprenori români, vorbim de aproape 40 de mii de antreprenori români care vând în online şi care au fost profund afectaţi de această creştere a coletelor din zone extracomunitare. Sunt multiple efecte negative ale acestei invazii de produse din zona extracomunitară: sunt efecte de mediu, sunt efecte logistice, pentru că logistica de a muta atâtea colete la o creştere atât de mare este mult mai complicată, vorbim şi de riscuri în privinţa contrafacerii şi a verificării acestor colete, pentru că posibilităţile de a verifica un număr atât de mare de colete sunt mult mai mici şi resursele statului în această privinţă sunt mici”, a explicat Nazare.
Acesta a subliniat că firmele care vor să vândă şi care se stabilesc în România nu vor fi afectate de noua taxă.
„Evident că odată instituită taxa, cei care vor să-şi stabilească hub-uri logistice în România şi vor să distribuie din România, nu vor mai trebui să plătească aceşti bani. Îi invităm pe această cale, dacă vor să facă business în România, să vină să-şi stabilească hub-uri logistice în România”, a adăugat ministrul Finanţelor.
Întrebat care este suma pe care autorităţile estimează că o vor aduce la bugetul de stat prin implementarea noii taxe, Alexandru Nazare a răspuns că estimările indică o sumă de 1,3 miliarde lei.