Comandament pentru Energie – Sebastian Burduja: Am subliniat importanţa accelerării investiţiilor în infrastructura energetică a României şi a colaborării strânse între toţi actorii din domeniu

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă, vineri după-amiază, că a subliniat, în cadrul seşinţei Comandamentului pentru Energie, importanţa accelerării investiţiilor în infrastructura energetică a României şi a colaborării strânse între toţi actorii din domeniu. El precizează că, în ultimul an, s-au atras 13,6 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile în sistemul energetic.

”Astăzi, în cadrul Comandamentului pentru Energie convocat de Prim-Ministru, am subliniat importanţa accelerării investiţiilor în infrastructura energetică a României şi a colaborării strânse între toţi actorii din domeniu. În ultimul an, am atras 13,6 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile în sistemul energetic. Aceste investiţii vor asigura, începând de anul viitor, o mai mare capacitate de producţie energie, consolidând securitatea energetică a României, şi preţuri corecte pentru toţi românii”, a scris pe Facebook, vineri după-amiază, Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Acesta s-a referit la măsurile adoptate:

1. Creşterea producţiei de energie în bandă, indiferent de sursă.

2. Standardizarea transmiterii datelor de măsură a energiei electrice între distribuitori şi furnizori pentru o imagine clară a consumului şi producţiei.

3. Analizarea mecanismului de formare a preţului de către ANRE pentru protecţia consumatorului final.

4. Publicarea şi actualizarea constantă de către operatorii de distribuţie a zonelor afectate de avarii şi a duratei estimate pentru remediere.

5. Accelerarea investiţiilor în toate segmentele din domeniul energiei. Marile proiecte care au şanse să fie finalizate anul acesta: grupul 5 – Rovinari (330MW), Iernut (430MW), proiecte hidrocentrale cu grad avansat de execuţie (Răstoliţa).

6. Colaborare strânsă între toţi actorii cu responsabilităţi, pentru creşterea capacităţilor de producţie, distribuţie şi mai ales stocare a energiei.

7. Adoptarea unei Strategii energetice naţionale care să ghideze investiţiile şi proiectele viitoare.

Comitetul pentru Energie reunit, vineri, în şedinţă din cauza situaţiei gererate de caniculă, a luat mai multe decizii pentru perioada următoare, ubna dintre ele vizând verificarea preţurilor, astfel încât consumatorii să fie protejaţi.

De asemenea, Guvernul anunţă că este în grafic cu plata sumelor către furnizori, iar întâlnirile cu aceştia vor continua pentru a stabiliza situaţia.

”Este nevoie să colaborăm mai strâns şi să accelerăm investiţiile în reţeaua naţională de transport, în capacităţile noi de producţie şi de stocare a energiei. Cetăţenii români şi antreprenorii nu trebuie să resimtă efectele generate de perioada de caniculă. Mă voi implica direct pentru a face tot ce ţine de Guvern – modificări legislative, sprijin financiar pentru investiţii, dialog cu finanţatorii europeni”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu. 

 

Gorghiu: A fost promulgată legea care duce la faptul că vom avea opt centre regionale pentru dependenţii de droguri, de alcool, de jocuri de noroc/ Avem cadrul legal, MS se poate apuca să găsească surse de finanţare astfel încât să poată construi centrele

Primul voucher pentru sprijinirea victimelor infracţiunilor a fost aprobat. Victima unor infracţiuni sexuale grave a primit un avans de 18.000 lei / Gorghiu: Victimele nu sunt singure şi trebuie să ştie asta