Comerțul bate democrația – Cu cine face afaceri UE

#image_title

UE se laudă de mult timp că derulează o politică economică bazată pe valori, iar schimburile sale comerciale ţin cont de factori precum justiţie socială, drepturile omului, reguli pe piaţa muncii şi standarde de mediu.

Însă realitatea este destul de diferită şi schimburile comerciale cu regimurile autocratice au crescut constant începând din 1999 şi până când blocul comunitar a impus sancţiuni pe sară largă Rusiei, după invadarea Ucrainei, se arată în raportul publicat de economiştii BCE, Claudia Marchini şi Alexander Popov.

“Descoperirile noastră arată că, în pofida promisiunilor sale, UE îşi majorează schimburile comerciale cu ţările conduse de autocraţi şi dictatori. Vedem o întrerupere a acestui trend doar recent”, susţin autorii studiului.

Această modificare este rezultatul faptului că UE şi-a realocat importurile în favoarea ţărilor mai puţin democratice dar şi pentru că a avut loc o deteriorare a calităţii guvernanţei democratice în rândul actualilor parteneri comerciali.

“Comerţul cu dictatorii este echivalent cu generarea de profituri pentru regimuri care, deseori, au o agendă cu caracter explicit expansionist şi militarist. În cele din ură, asta poate deveni o ameninţare existenţială la adresa UE”, se precizează în postarea pe blocul BCE.

Autorii au respins însă argumentul că de vină este majorarea schimburilor comerciale cu China, susţinând că un tren similar poate fi observat chiar şi dacă sunt excluse schimburile cu China.

De asemenea, autorii au respins ideea că democraţia însăşi este în declin, susţinând că media ţărilor din afara blocului comunitar au devenit mai democratice.

Pe lângă prejudiciile de imagine şi ameninţările existenţiale, trendul din ultimul sfert de secol este îngrijorător şi pentru că multe din resursele cheie necesare pentru tranziţia verde a blocului comunitar se află în ţările conduse de autocraţi.

“Descoperirile noastre sugerează că există un compromis asociat cu tranziţia ecologică. Actualele tehnologii low-carbon se bazează pe o gamă de metale rare care în mod frecvent se găsesc în ţările cu regimuri autocratice”, susţin autorii studiului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Vreme extremă la granița României – Furtuni devastatoare și sute de incendii după canicula extremă

Dalai Lama devine noul subiect de dispută între China și SUA