Comisarii ANPC au controlat în ultimele 24 de ore 450 de operatori economici şi au dat amenzi de peste 1,5 milioane de lei / Douăsprezece unităţi au fost închise temporar

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat în ultimele 24 de ore 450 de operatori economici şi au dat amenzi de peste 1,5 milioane de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 35.000 de lei. Pentru 12 unităţi a fost luată măsura închiderii temporare, până la remedierea deficienţelor.

Reprezentanţii ANPC au afirmat, joi, că echipele de control au desfăşurat, miercuri, controale tematice şi operative cu privire la respectarea legislaţiei privind: corectitudinea preţurilor afişate la raft cu cele marcate pe bonul fiscal; respectarea denumirii corecte a produselor în raport cu ingredientele declarate de producător; respectarea promoţiilor şi existenţa unităţii de referinţă din care să rezulte avantajul specific al consumatorilor; comercializarea produselor cu data limită de consum depăşită şi  a produselor cu modificari organoleptice vizibile (prezenţă mucegai, arsuri de congelare).

”Au fost verificati un număr de 450 de operatori economici, s-au aplicat un număr de 246 amenzi în valoare de 1.507.800, un număr de 127 avertismente, 269 de invitaţii, s-au încasat amenzi în valoare de 314.550 lei. Au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 21.899 lei, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 35.271  lei şi s-au dispus 12 măsuri de OTPS”, au afirmat reprezentanţii ANPC.
În urma controlului, comisarii ANPC au constatat că la Dona Logistica SA-Salaj aveau loc practici comercialie înşelătoare, produsele cosmetice nu aveau informaţii şi au fost date două amenzi în valoare totală de 65.000 de lei.

De asemenea, la Electrica Furnizare SA Târgu-Mureş au fost constatate servicii neconforme, amenda aplicată fiind de 10.000 de lei.
Echipele de control au găsit mai multe nereguli la Global Nik Store SRL, Ocna Mureş. Aici produsele de panficaţie preambalate nu aveau preţ pe unitatea de măsură, produse panificaţie vrac fără informaţii obligatorii date producător. Totodată, au mai fost găsite produse alimentare şi nealimentare expirate, mucegai, nerespectarea temperaturii de depozitare, vitrine necurăţate corespunzător. La această unitate au fost date două amenzi în valoare de 15.000 de lei.

INS: Investiţiile nete realizate în economia naţională în trimestrul I au crescut cu 4,3%, la 37,482 miliarde lei, comparativ cu trimestrul I 2024

Administraţia Prezidenţială anunţă că va organiza în continuare evenimentul „Porţi Deschise la Palatul Cotroceni”, într-un format permanent