Comisia Europeană cere statelor membre să analizeze investiţiile în exterior şi să evalueze riscurile la adresa securităţii economice

Recomandarea se aplică în trei domenii tehnologice care prezintă importanţă strategică, precum şi cele mai mari riscuri – semiconductorii, inteligenţa artificială şi tehnologiile cuantice – şi invită statele membre să evalueze riscurile la adresa securităţii economice care ar putea decurge din astfel de tranzacţii.

Această analiză a investiţiilor în exterior va sta la baza unei decizii privind necesitatea unor acţiuni suplimentare – la nivelul UE şi/sau la nivel naţional – pentru a aborda eventualele riscuri identificate. Obiectivul final al Comisiei este de a evita un eventual impact negativ al investiţiilor externe ale UE asupra securităţii economice a Uniunii, asigurându-se că tehnologiile-cheie şi know-how-ul nu ajung pe mâini greşite.

Recomandarea privind investiţiile în exterior se bazează pe o carte albă şi pe o consultare publică ulterioară, care au confirmat necesitatea de a evalua riscurile potenţiale la adresa securităţii UE legate de investiţiile în exterior. Aceasta se înscrie în cadrul Strategiei europene pentru securitate economică, împreună cu lucrările aflate în curs de desfăşurare privind examinarea investiţiilor străine directe, printre altele.

Aşa cum se subliniază în strategie, eficacitatea acţiunilor UE în materie de securitate economică depinde, de asemenea, de cooperarea şi de coordonarea cu ţările terţe. În acest context, Comisia aşteaptă cu interes continuarea dialogului cu aliaţii săi pe tema examinării investiţiilor în străinătate.

Firea: Am votat pentru înființarea Comisiei speciale privind criza locuințelor în Uniunea Europeană

Emma Răducanu i-a cerut scuze lui Andy Murray după forfait-ul său de la Wimbledon