Comisia Europeană a anunțat luni că investește peste 103 milioane euro în șapte proiecte strategice din întreaga Europă, cu finanțare în cadrul programului LIFE. Acestea vor contribui la consolidarea prosperității UE, la consolidarea stabilității economice, a sistemelor alimentare și a ecosistemelor de mediu, îmbunătățind în același timp sănătatea publică și calitatea vieții pe întregul continent, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Proiectele selectate sunt situate în Finlanda, Franța, Grecia, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia și Spania. Sprijinind și accelerând punerea în aplicare a politicilor UE în domeniul mediului și al climei, proiectele se axează în special pe reziliența în materie de climă și apă, refacerea naturii, economia circulară și utilizarea durabilă a terenurilor. Se preconizează că acestea vor mobiliza investiții publice și private naționale suplimentare.
În Finlanda, ACWA LIFE urmărește să refacă și să protejeze cursurile de apă, lacurile, apele de coastă, bazinele hidrografice și apele subterane pentru a asigura resursele de apă și sănătatea ecosistemelor. Acesta va primi 16,5 milioane euro din partea UE.
LIFE ADAPT EST din Franța va consolida reziliența la schimbările climatice în regiunea Grand Est printr-o expertiză sporită în domeniul climei, al guvernanței în domeniul apei și al infrastructurii care pot împiedica fenomenele meteorologice extreme. UE va furniza 15,6 milioane euro pentru acest proiect.
În Grecia, LIFE SIP GR Blue se axează pe refacerea ecosistemelor marine și pe reducerea poluării, a deșeurilor marine și a zgomotului subacvatic de-a lungul coastelor și insulelor, consolidând sănătatea oceanelor și mijloacele de subzistență costiere. UE va aloca proiectului 8,9 milioane euro.
În Țările de Jos, CEL4LIFE va sprijini tranziția orașului Limburg către o economie circulară. Cu scopul de a reduce la jumătate utilizarea materiilor prime în produse chimice, producție și construcții până în 2030, proiectul va primi 6,9 milioane euro din partea UE.
În Portugalia, LIFE IP AGRILOOP va pune în aplicare soluții circulare în Azore, în agrosilvicultură, în sectorul agroalimentar și în turism, consolidând utilizarea eficientă a resurselor în insule. Acesta va primi finanțare din partea UE în valoare de 15,8 milioane euro.
NatAdaptSK din Slovacia include soluții bazate pe natură pentru apă, agricultură, păduri și biodiversitate pentru a reduce riscurile climatice pentru comunitățile afectate. UE va furniza proiectului 10,1 milioane euro.
În Spania, LIFE HumedalES este cel mai mare proiect finanțat vreodată în cadrul programului LIFE. Proiectul vizează refacerea a aproximativ 26 200 de hectare de zone umede din 107 situri Natura 2000, îmbunătățind protecția împotriva inundațiilor, securitatea apei și biodiversitatea. Acesta va primi finanțare din partea UE în valoare de 29,7 milioane euro.
Programul LIFE este singurul program de finanțare al UE dedicat în întregime obiectivelor în materie de mediu, climă și energie curată. Începând din 1992, Comisia a cofinanțat peste 6 500 de proiecte în aceste domenii în întreaga UE și în țările asociate. Finanțarea celor șapte proiecte strategice anunțate luni face parte dintr-un buget mai mare, de 5,43 miliarde euro, alocat programului LIFE în cadrul bugetului pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 (cadrul financiar multianual).
Programul contribuie în mod activ la atingerea obiectivului UE de neutralitate climatică până în 2050 în temeiul Legii europene a climei. Aceste proiecte strategice sprijină, de asemenea, obiectivele Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, ale Directivei-cadru privind apa, ale Directivei-cadru ”Strategia pentru mediul marin” și ale planurilor de mobilitate urbană durabilă, contribuind la tranziția curată. Programul LIFE este gestionat de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA).
În propunerile Comisiei pentru viitorul cadru financiar multianual (CFM) sunt incluse acțiuni LIFE, subliniind integrarea acestora în diferitele componente ale CFM și, în special, în domeniul ”tranziției curate și decarbonizării” al Fondului european pentru competitivitate, precum și în ”mecanismul UE” din cadrul planurilor și programelor naționale și regionale.
”Costul inacțiunii continuă să crească. Investițiile în climă nu sunt opționale – sunt esențiale pentru economia noastră, pentru securitatea noastră și pentru independența noastră. Argumentele economice pentru accelerarea tranziției către o economie curată sunt clare, iar aceste proiecte strategice LIFE sunt investiții care contribuie la atingerea obiectivelor noastre climatice”, a afirmat Wopke Hoekstra, comisar pentru climă, zero emisii nete și creștere curată.
La rândul ei, Jessika Roswall, comisară pentru mediu, reziliența în domeniul apei și o economie circulară competitivă a declarat: ”Proiectele strategice LIFE pe termen lung sunt esențiale pentru a asigura o Europă sigură și durabilă. Investițiile de astăzi consolidează infrastructura naturală a Europei – fundamentul securității noastre economice, al competitivității și al rezilienței noastre”.


