Comitetul Executiv al FRF a repins cererea clubului Corvinul de schimbare a formei juridice. Decizia, luată după apelul a patru cluburi

Federaţia Română de Fotbal a făcut, joi, precizări în ceea ce priveşte situaţia clubului Corvinul Hunedoara.

Corvinul a depus documentaţia necesară pentru schimbarea formei juridice. În urma analizei, Departamentul Juridic al FRF a emis un aviz favorabil, pe care l-a publicat pe site-ul oficial al federaţiei la data de 16 august 2024, constatând îndeplinirea cerinţelor cu privire la documentaţia depusă.

În conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile, mai multe cluburi din Liga 2 (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeş) au depus contestaţii cu privire la Avizul mai sus menţionat. Având în vedere situaţia specială în care se regăseşte clubul Corvinul, ca urmare a participării sale în competiţiile europene, precum şi din cauza imposibilităţii amânării mai multor jocuri ale acestuia din cadrul Ligii 2 (clubul având deja 3 meciuri amânate) , Comitetul Executiv a constatat că, în ciuda faptului că actele prezentate de club sunt suficiente pentru a permite modificarea formei juridice, nu există un orizont de timp suficient pentru a se putea adopta o decizie ulterior soluţionării respectivelor contestaţii în instanţele sportive.

Pentru toate cele de mai sus, Comitetul Executiv a decis respingerea cererii clubului.

 

Macron urmează să efectueze o vizită în Serbia la sfârştul lui august, anunţă Palatul Élysée

Ciolacu: Sunt ferm convins că o anumită sumă din cererea de plată numărul 3 din PNRR va fi reţinută pe o perioadă de 6 luni, maximum 8 luni de zile / Asta nu înseamnă că România va pierde acei bani