Compania sârbă NIS solicită o nouă derogare de la sancţiuni pentru a continua importurile de ţiţei

Compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de acţionari ruşi, a solicitat Statelor Unite o nouă derogare de la sancţiuni pentru a putea continua importurile de ţiţei, în timp ce aşteaptă finalizarea vânzării participaţiilor către grupul ungar MOL Group, a anunţat societatea vineri, transmite Reuters.

–>

NIS operează singura rafinărie din Serbia, situată în oraşul Pancevo, şi asigură aproximativ 80% din necesarul de combustibil al ţării.

Office of Foreign Assets Control (OFAC), instituţie a Trezoreriei SUA, a impus sancţiuni companiei în octombrie, în cadrul măsurilor mai ample care vizează sectorul energetic rus, pe fondul războiului din Ucraina.

În decembrie, OFAC a acordat însă companiei un termen până la sfârşitul lunii martie pentru a negocia vânzarea participaţiilor majoritare deţinute de Gazprom Neft şi Gazprom.

NIS a precizat că a depus cererea pentru noua derogare pe 12 februarie, fără a specifica durata solicitată. Derogarea anterioară expiră pe 20 februarie.

Compania a subliniat importanţa funcţionării sale continue pentru economia Serbiei şi a arătat că prelungirea licenţei de operare ar oferi timpul necesar pentru finalizarea discuţiilor dintre părţile implicate.

Pe 19 ianuarie, MOL a anunţat că a semnat un acord obligatoriu cu companiile ruse pentru preluarea participaţiilor în NIS. În prezent, Gazprom Neft deţine 44,9% din acţiuni, iar Gazprom 11,3%, în timp ce statul sârb controlează 29,9%, restul fiind deţinut de acţionari minoritari şi angajaţi.

 

–>

Peste 177.000 de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina, identificaţi în urma unei anchete de presă

Sindicatul Europol, după ce doi poliţişti au fost agresaţi la Constanţa: Este realitatea zilnică din teren / Despre mijloacele de intervenţie ale agenţilor: Între vorba bună şi glonţ trebuie să existe o alternativă / Taserul nu este un moft