SmartBill, jucător pe piaţa de soluţii software pentru facturare şi gestiune în România, anunţă numirea lui Alex Leca în funcţia de Chief Executive Officer. În anul 2024, compania a înregistrat o creştere de peste 70% a cifrei de afaceri, ajungând la aproximativ 15 milioane de euro.
”SmartBill, liderul pieţei de soluţii software pentru facturare şi gestiune în România, anunţă numirea lui Alex Leca în funcţia de Chief Executive Officer, într-un context de extindere accelerată. Cu peste 10 ani petrecuţi alături de echipă şi produs, un parcurs profesional complex în contabilitate, management financiar, project şi product development, Alex Leca este pregătit să conducă SmartBill într-o nouă etapă de creştere sustenabilă”, anunţă compania.
Sub umbrela grupului Visma, compania a înregistrat o creştere de peste 70% a cifrei de afaceri, ajungând la aproximativ 15 milioane de euro, în 2024. Creşterea a fost alimentată de extinderea bazei de clienţi, care a depăşit 150.000 la finalul anului trecut, în prezent numărând 160.000 de antreprenori care folosesc SmartBill ca principal instrument de operare financiară. În total, în 2024 au fost emise peste 72 de milioane de facturi prin SmartBill, cu o valoare cumulată de aproape 43 de miliarde de euro, respectiv 212 miliarde lei. Numărul facturilor emise a avut o creştere de aproape 20% faţă de 2023.
„Am plecat la drum cu un background în contabilitate şi m-am intersectat cu SmartBill încă de la început, am lucrat alături de fondatori de la prima versiune. De atunci, am fost implicat direct în dezvoltarea produsului şi în înţelegerea profundă a nevoilor antreprenorilor români. Pentru mine, această numire este o responsabilitate majoră, dar şi un privilegiu, sunt în fruntea unei companii care are toate atuurile să ducă digitalizarea financiară la nivelul următor”, a declarat Alex Leca, CEO SmartBill.
Strategia SmartBill pentru 2025 are ca punct central consolidarea poziţiei de lider pe piaţa locală, într-un context economic şi legislativ în continuă schimbare. Compania îşi propune să integreze noi tehnologii care vor simplifica şi mai mult interacţiunea antreprenorilor cu procesele financiare.
Unul dintre cele mai importante proiecte strategice ale companiei din ultimii doi ani a fost integrarea completă cu sistemul naţional e-Factura. SmartBill a început pregătirile încă din 2022 şi a reuşit să atingă o rată de 99,9% în validarea documentelor emise prin platformă, în prezent.
„Scopul nostru a fost să facem din e-Factura un proces invizibil pentru antreprenori, să preluăm noi complexitatea lui, astfel încât clienţii noştri să se poată concentra pe dezvoltarea afacerii. Munca din spate a fost enormă, dar rezultatele se văd în gradul de încredere pe care l-am câştigat”, a mai spus Alex Leca.
SmartBill face parte, din 2020, din grupul norvegian Visma, cel mai mare furnizor european de aplicaţii software pentru companii şi instituţii publice.