Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) anunţă că societăţile membre UNSAR au achitat anul trecut despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie de aproape 50 milioane lei, în creştere cu peste 32% faţă de 2022. Cea mai mare astfel de despăgubire a fost de 45.000 euro, reprezentând cheltuieli medicale pentru restabilirea stării de sănătate a unui turist.
”Companiile membre UNSAR au achitat anul trecut despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie de aproape 50 milioane lei, în creştere cu peste 32% faţă de 2022 şi cu 171% faţă de 2021. Practic, această sumă a fost achitată turiştilor care au fost nevoiţi să apeleze la servicii medicale şi/sau non-medicale în străinătate sau chiar pentru anularea călătoriei”, anunţă UNSAR.
În total, au fost achitate despăgubiri pentru mai mult de 14.000 de dosare de daună. Astfel, în medie, în fiecare zi a anului trecut, asigurătorii au achitat peste 131.000 lei – reprezentând plata pentru mai mult de 38 de cazuri de daună.
Din cele aproape 50 milioane lei, 80% au reprezentat cheltuieli medicale decontate de către asigurători turiştilor, diferenţa de 20% reprezentând cheltuieli ocazionate de anularea/întreruperea călătoriei (storno), pierderea/întârzierea bagajelor, servicii de asistenţă rutieră sau chiar acoperirea prejudiciilor produse terţelor persoane (răspundere civilă legală).
“Cu toţii ne dorim o vacanţă fără griji, dar, din păcate, uneori se ivesc şi situaţii neprevăzute. Creşterea acestor despăgubiri de la un an la altul ne confirmă încă o dată importanţa existenţei unei soluţii de protecţie financiară – asigurarea de călătorie”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.
Despăgubirea cea mai mare achitată anul trecut, în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR, a fost de 45.000 euro, reprezentând cheltuieli medicale pentru restabilirea stării de sănătate a unui turist.
„În acest context, cu provocări multiple, o asigurare de călătorie care să includă şi acoperirea pentru anularea călătoriei este soluţia potrivită pentru a trece mai uşor peste incidente nefericite petrecute chiar şi în vacanţă”, a declarat Alina Bărbulescu, specialist asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.
Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.