Comuna Crans-Montana recunoaşte marţi că nu s-au efectuat controale periodice de siguranţă la incendiu în barul devastat de un incendiu în noaptea de Anul Nou, în staţiunea elveţiană Crans-Montana, soldat cu 40 de morţi şi 116 răniţi, relatează Le Monde.
”Controalele periodice nu au fost efectuate din 2020 şi până în 2025. Regretăm amarnic”, a declarat înrtr-o conferinţă de presă, în staţiunea alpină, primarul Crans-Montana, Nicolas Féraud.
El nu a spus însă de ce nu au fost efectiate aceste controale.
Primarul a anunţat interzicerea artificiilor în interiorul localurilor.
Mai multe înregistrări video difuzate pe reţele de socializare surprind ”focuri bengale” puse pe sticle, care aprind plafonul localului.
După dramă, mai mulţi profesionişti din sector s-au pronunţat în favoarea interzicerii acestora.
Incendiul de la subsolul localului ”Le Constellation”, în noaptea de Sf. Silvestru, s-a soldat cu 40 de morţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 39 de ani – jumătate minori.
Este vorba despre 22 de elveţieni, unul şi cu naţionalitate franceză, şi 18 străini, potrivit poliţiei cantonului Valais.
Drama s-a soldat cu 116 răniţi, dintre care 83 sunt în continuare spitalizaţi.
Între răniţi se află 69 de elveţieni, 23 de francezi şi 12 italieni, inclusiv cu dublă cetăţenie.
Ministerul francez de Externe a anunţat, în acest stadiu, moartea a nouă francezi, inclusiv mai mulţi minori, a anunţat într-un comunicat procuroarea Parisului Laure Beccuau, care a transmis ”cea mai profundă compasiune” rudelor lor.
Incendiul a fost provocat, potrivit anchetei, de lumânări denumite ”fântână”.
Clienţii barului – în principal adolescenţi şi adulţi tineri – au fost prinşi în capcana flăcărilor.
Barul aparţine unui cuplu de francezi – Jacques şi Jessica Moretti – vizaţi de sâmbătă într-o anchetă cu privire la ”omor prin neglijenţă leziuni corporale prin neglijenţă şi incendiu prin neglihenţă”.
Ei nu au fost plasaţi în arest provizoiu şi nici în arest la domiciliu, un lucru care uimeşte.
Alte două localuri administrate de către Jacques şi Jessica Moretti au fost închise, a anunţat primarul Crans-Montana.
Cuplul francez, originar din Corsica, a cumpărat localul ”Le Constellation”, care era abandonat, în 2015.
El a cumpărat ”Le Senso”, un restaurant festiv, în 2020, iar apoi ”Le Vieux Chalet” în 2023, pe care l-au transformat în pensiune.
Parchetul din Paris a deschis luni o anchetă cu privire la incendiul soldat cu morţi, pentru a ”sprijini familiile franceze în anchetele desfăşurate de către autorităţile elveţiene”, a anunţat procuroarea Parisului.
”Autorităţile elveţiene rămân competente să investigheze cu privire la desfăşurarea faptelor şi căutarea oricărei respinsabilităţi”, a precizat Beccuau.
O ceremonie de omagiere este prevăzută vineri în Elveţia.
Preşedintele francez Emmanuel Macron va participa la această ceremonie, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Guvernului francez.


