Comunicat de la Vatican – Ultimele date despre starea de spnătate a Papei Francisc

Medicii rămân însă prudenți și menționează că sunt necesare „mai multe zile de stabilitate clinică pentru a clarifica prognosticul”.

„Ca și în zilele recente, noaptea a trecut liniștit și Papa se odihnește acum”, a precizat Vaticanul în comunicatul oficial.

Reprezentanții Sfântului Scaun au menționat că joi starea Suveranului Pontif a continuat să se îmbunătățească, alternând între terapia cu oxigen de înaltă performanță și utilizarea unei măști de ventilație.

„Pentru a doua oară, nu există nicio mențiune despre o stare critică” au declarat surse din Vatican pentru ABC News. „Astfel, putem spune că am depășit faza cea mai critică și ne-am întors la ceea ce anterior a fost descris ca fiind un tablou complex”.

Joi, Papa și-a dedicat dimineața fizioterapiei respiratorii și odihnei. După o sesiune de fizioterapie, în cursul după-amiezii, s-a rugat în capela apartamentului privat de la etajul 10 al spitalului și a primit Sfânta Împărtășanie. Ulterior, Papa s-a dedicat activităților de lucru, conform informațiilor furnizate de Vatican.

„Buletinul medical vorbește din nou despre o îmbunătățire, una ușoară, dar totuși o îmbunătățire. Însă faptul că prognosticul rămâne rezervat înseamnă că medicii încă au preocupări”, au explicat surse din Vatican pentru ABC News.

Suveranul Pontif, care conduce Biserica Catolică din 2013, a fost diagnosticat cu pneumonie săptămâna trecută.

În fața Spitalului Gemelli din Roma, unde este internat Papa Francisc, au fost plasate imagini cu Sfântul Părinte, semn al preocupării și rugăciunilor credincioșilor pentru sănătatea sa.

Fiica cea mică a lui Gene Hackman rupe tăcerea după moartea legendarului actor. Ce suspiciuni are despre caua tragediei

Ungaria lansează un program de finanțare pentru cârciumi în localitățile mici