Cea mai înaltă instanţă judecătorească din SUA a susţinut hotărârea preşedintelui Trump prin care ordonă agenţiilor federale să se pregătească pentru reduceri de personal, deşi a lăsat uşa deschisă pentru ca reclamanţii să conteste planul specific al oricărei agenţii în viitor.
“Nu ne pronunţăm asupra legalităţii niciunui RIF (reducere de personal) sau plan de reorganizare a agenţiilor elaborate sau aprobate în conformitate cu ordinul executiv şi cu memorandumul”, a indicat scrisoarea, încă nesemnată.
Ordinul Curţii Supreme anulează un ordin impus pe 22 mai de o instanţă federală din statul California care împiedica temporar agenţiile guvernamentale să efectueze reduceri de personal în mod colectiv.
Ordinul din mai răspundea unui plan mai amplu al administraţiei Trump care a fost semnat la mijlocul lunii februarie pentru a reduce semnificativ personalul din agenţiile federale, parte din promisiunile electorale ale lui Donald Trump.
Acţiunea în justiţie pentru a bloca acest ordin a fost intentată de peste zece sindicate şi organizaţii pentru a stopa această serie de reduceri, alimentată parţial de magnatul Elon Musk, aflat până în mai la conducerea Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), responsabil cu reducerea cheltuielilor publice.