Ion Cristoiu: „Demisionând prea târziu, Dragoș Anastasiu a reușit să vâre și mai adânc în rahat nu numai pe el, dar și pe Nicușor Dan și pe Ilie Bolojan. Pentru mine este ora 17:39. Spun ‘pentru mine’ deoarece am urmărit declarația de presă a lui Dragoș Anastasiu la B1 TV și am înțeles că era o oarecare întârziere față de alte televiziuni. Așa că am înțeles că înainte ca eu să aflu că el demisionează, alții aflaseră deja. Am primit telefoane: ‘Băi, a demisionat!’. ‘Păi când a demisionat?’, am întrebat. ‘La mine nu a demisionat încă'”, spune Ion Cristoiu în „Pastila zilnică. Opinia lui Ion Cristoiu”, informează MEDIAFAX.
„O fi fost o întârziere sau poate că cei de la B1 difuzau o înregistrare. Dar, mă rog… mai contează?
Stimați telespectatori, a trecut, hai să zicem, o jumătate de oră – pentru mine și, bănuiesc, și pentru ceilalți telespectatori sau jurnaliști. De ce? Pentru că pe noi toți ne interesează dacă demisionează sau nu demisionează. Tot ce a spus domnul Dragoș Anastasiu până acum, că în această jumătate de oră, cum a fost… el a introdus un termen: „șpaga de supraviețuire”, care nu e același lucru cu șpaga de înavuțire. Toate acestea sunt interesante. Statul român, care pune presiune pe oamenii de afaceri, tot ce a spus… sunt lucruri extraordinare. Dar nu acesta este subiectul.
Ce fel de comunicare publică este asta?
Demisia domniei sale vine catastrofal de târziu, da? Vă spuneam și mai devreme, v-am spus și aseară: mă uitam acum într-o carte, „Noul principe. Machiavelli in secolulul al XXI-lea”, de Dick Morris. Morris a fost consilierul de imagine al lui Bill Clinton în scandalul Lewinsky. Am găsit cartea în bibliotecă, l-am citat, dar nu o aveam la îndemână. M-am dus acum și am luat-o. În capitolul XXI – „Supraviețuirea după un scandal” – Dick Morris spune clar: Nu există cale de a ieși câștigător dintr-un scandal prezentat în presă. Singura soluție este să spui adevărul, să încasezi lovitura și să mergi mai departe”.
Povestește acolo mecanismul care a funcționat și în cazul altor scandaluri – și care nu a fost aplicat aici: cheia limitării pagubelor unui scandal este să nu minți. Nu scandalul are picioare scurte, ci minciuna. O minciună duce la alta și, curând, ceea ce părea o încurcătură devine aproape o obstrucționare a justiției.
Stimați telespectatori, scandalul a izbucnit joi seara – hai, vineri dimineață. Normal era ca Dragoș Anastasiu să demisioneze vineri până la prânz. Înainte. De ce? Pentru că nedemisionând, a reușit – între ghilimele – ceea ce spune și Dick Morris: să adâncească scandalul. Pentru că, da, partea cealaltă – cea care a „pus la cale” totul – are, cum să spun, o strategie. El are dreptate când spune că aceste lucruri se știau. Dar cei care au orchestrat totul au știut când să le lanseze. Nu e o problemă de presă, nu e o investigație jurnalistică. Este o chestiune manevrată politic.
Și atunci, în toată această perioadă, Dragoș Anastasiu a intrat cu fiecare oră într-un rahat și mai mare.
Au început să apară alte dezvăluiri: că nu și-a făcut aia, că nevastă-sa nu știu ce a facut… pentru că așa se întâmplă.
În plus, a reușit – dacă nu chiar intenționat – să compromită două figuri importante ale regimului: Ilie Bolojan și Nicușor Dan. Dacă el demisiona vineri la prânz, nu am fi avut aceste dezvăluiri. Ar fi fost: „A demisionat. Asta e.” Și era uitat imediat. Nu se făceau aceste dezvăluiri, dar mai ales nu intrau în rahat Nicușor Dan care a arătat clar că știa de acest dosar dar a făcut-o pe prostul, pentru că nu a avut curaj să îi ceară demisia și pe Ilie Bolojan, care, la fel, nu a avut curaj.
Dragoș Anastasiu, demisionând prea târziu, a reușit să vâre în rahat pe el și pe toată lumea”, a punctat Cristoiu.