Concordina bate cu pumnul în masă după discuțiile cu Ciolacu: Renunțarea la cota unică e blocată

„Primul mesaj a fost că economia încetineşte un pic, o văd şi la Guvern, se vede că şi economia europeană încetineşte şi ăsta a fost primul primul mesaj pe care l-am transmis. Doi, tot în ideea asta, am solicitat Guvernului că atunci când încep discuţiile pe reforma fiscală, e un jalon în PNRR, să nu mai păţim ce am păţit în decembrie, să avem trei zile de discuţii, vrem să fim parte a acestor negocieri, chiar dacă uneori ele se traduc în decizii care nu convin mediului de afaceri, dar vrem să participăm la ele şi premierul ne-a asigurat că… şi e un lucru pe care l-a spus şi ministrul Finanţelor mai demult, că nu vom mai păţi ce am păţit în decembrie”, a declarat Radu Burnete.

În context, el a fost întrebat care ar urma să fie componentele reformei fiscale ce va fi aplicată începând de anul viitor

„Dacă e să mă uit la calendarul din PNRR, va trebui să luăm deciziile până la începutul verii. Tocmai de aceasta şi solicitarea pe care o avem, să nu ne trezim în 15 iunie cu ordonanţă pe pe masă. Noi, ştiţi foarte bine, solicităm ca orice s-ar întâmpla să nu renunţăm la cota unică, e un lucru pe care l-am mai spus premierului. El ne spune că să nu ne îngrijorăm, dar, mă rog, până nu vezi lucrurile scrise pe foaie rămâi cu această îngrijorare. În rest, ministrul Finanţelor ne spune că nu mai sunt necesare creşteri de taxe. Pe de altă parte, vedem că nivelul de colectare nu e fantastic nici anul acesta, bugetul e construit pe o creştere economică de 2,5, nu ştim în ce măsură se se va materializa, deja văd prognoze care se duc sub 2%”, a declarat Burnete.

El a precizat că un alt mesaj al reprezentanţilor Concordia a fost în privinţa absorbţiei fondurilor din PNRR, întrebat pe ce se bazează ministrul Finanţelor când spune că nu ar fi nevoie de alte măsuri fiscale, având în vedere că pe fonduri atrase din PNRR „stăm destul de prost”.

„Ăsta e şi unul dintre punctele pe care noi le-am spus, inclusiv de la adoptarea bugetului, că el este construit pe această presupunere că vom avea o absorbţie aproape perfectă a fondurilor europene şi din PNRR şi din alte surse. E un mesaj pe care l-am transmis şi astăzi. Premierul ne-a asigurat că domnia sa şi cu domnul Boloş lucrează la foc continuu în această perioadă ca să deblocheze lucrurile din PNRR şi aşteptăm să vedem rezultatele destul de repede”, a mai declarat Burnete.

Sursa: www.stiripesurse.ro

O moaşă, María Margarita Rojas, prima persoană inculpată penal în Texas cu privire la efectuarea unor ”avorturi ilegale”, riscă până la 20 de ani de închsioare

Ce este și cum se guvernează Prospera, singurul oraș-corporație din lume