Conducerea AEP i-a primit pe reprezentanţii OSCE care efectuează, în perioada 24 martie – 23 mai, misiunea Limitată de Observare a Alegerilor Prezidenţiale 2025 din România: Au fost oferite informaţii cu privire la organizarea alegerilor

Conducerea Autorităţii Electorale Permanente (AEP), reprezentată de preşedintele interimar, Zsombor Vajda, a avut luni, o întrevedere cu reprezentanţii OSCE/ODIHR (Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa), care efectuează, în perioada 24 martie – 23 mai 2025, Misiunea Limitată de Observare a Alegerilor Prezidenţiale 2025 din România (Limited Election Observation Mission). Misiunea se desfăşoară la iniţiativa prim-ministrului Marcel Ciolacu, care a aprobat reiterarea invitaţiei ca OSCE/ODIHR să observe alegerile prezidenţiale din luna mai 2025.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, la întâlnirea care s-a desfăşurat la sediul Autorităţii din Bucureşti a participat, din partea OSCE/ODIHR, o delegaţie condusă de şeful Misiunii, domnul Eoghan Murphy, iar din partea AEP au fost prezenţi la discuţii şefii principalelor compartimente de specialitate implicate în organizarea alegerilor. ”În cadrul reuniunii, au fost oferite informaţii cu privire la demersurile şi activităţile iniţiate de către Autoritatea Electorală Permanentă în vederea organizării alegerilor prezidenţiale din acest an cu profesionalism, transparenţă şi corectitudine, astfel încât scrutinul să se desfăşoare cu respectarea standardelor europene şi internaţionale în domeniu”, subliniază AEP. Totodată, cu ocazia întrevederii, reprezentanţii OSCE/ODIHR au detaliat calendarul activităţilor Misiunii Limitate de Observare a Alegerilor Prezidenţiale 2025 din România. Misiunea se desfăşoară la iniţiativa prim-Ministrului României, care a aprobat reiterarea invitaţiei ca OSCE/ODIHR să observe alegerile prezidenţiale din luna mai 2025. ”Observarea alegerilor de către OSCE/ODIHR este o practică uzuală la nivel internaţional, care vizează asigurarea transparenţei procesului electoral şi validarea bunei funcţionări a mecanismelor instituţionale implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. OSCE/ODIHR efectuează misiuni de observare a alegerilor pentru a evalua măsura în care procesele electorale respectă libertăţile fundamentale şi principiile egalităţii, universalităţii, pluralismului politic, încrederii, transparenţei şi responsabilităţii”, mai spune AEP.

Noua Zeelandă s-a calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2026

Va fi reevaluat psihologic! ‘Stegarul Dac’ Cezar Avrămuță nu scapă de medici. Polițiștii i-au făcut dosar penal după ultima ispravă