Conducerea MAI a convenit cu sindicaliştii din Arhivele Naţionale soluţionarea revendeicărilor până cel târziu în 13 decembrie / Sindicaliştii Europol au publicat imagini cu Serviciul Judeţean Suceava, unde plouă în sediu la fel de tare ca afară – VIDEO

Conducerea Ministerului de Interne s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţi ai sindicaliştilor din Arhivele Naţionale care au intrat în grevă generală şi au convenit soluţionarea revendeicărilor până cel târziu în 13 decembrie. Anterior anunţului MAI, dindicaliştii Europol au publicat imagini cu Serviciul Judeţean Suceava, unde plouă în sediu la fel de tare ca afară.

”Astăzi, 12.11.2024, la sediul MAI, a avut loc o întâlnire între conducerea MAI, a Arhivelor Naţionale şi reprezentanţii Sindicatului Poliţiştilor Europeni – EUROPOL.
Tema discuţiilor  a constituit-o continuarea negocierilor în scopul soluţionării revendicărilor care au determinat declanşarea grevei de către funcţionarii publici din cadrul Arhivelor Naţionale. La finalul întâlnirii s-a stabilit de comun acord data de 13.12.2024, ca fiind termenul-limită pentru soluţionarea revendicărilor angajaţilor din cadrul Arhivelor Naţionale”, a transmis, marţi seară, MAI, într-un comunicat de presă.

Anterior, sindicaliştii Europol au publicat pe Facebook imagini din sediul Serviciului Judeţean Suceava.

”Conducerea MAI şi a Arhivelor Naţionale au pus la dispoziţia angajaţilor din cadrul Serviciului Judeţean Suceava pereţi şi geamuri “senzoriale” pe care se scurge apa de ploaie, într-o sinergie perfectă între exterior şi interior. Cu toate acestea, angajaţii arhivelor sunt consideraţi „nerecunoscători” şi au ales să declanşeze greva generală, sătui de umezeală, igrasie, mucegai şi temperaturi care deseori se confundă cu cele de afară”, au scris sindicaliştii pe pagina de Facebook.

În 4 noiembrie sindicaliştii din Arhivele Naţionale au făcut o grevă de avertisment, iar luni au intrat în grevă generală.

 

 

Volei feminin: Volei Alba Blaj, calificare fără probleme în optimile CEV Cup

Ioan Chirteş, despre interdicţia intrării lui George Simion în Ucraina şi Rep. Moldova: Acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofiteri GRU şi a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri electorale