Confederaţia Asiatică de Fotbal nu a primit nicio notificare privind retragerea Iranului de la Cupa Mondială

Confederaţia Asiatică de Fotbal (AFC) a anunţat, luni, că nu a primit nicio notificare din partea Iranului că îşi va retrage echipa naţională de fotbal de la Cupa Mondială.

„În cele din urmă, depinde de federaţie să decidă cu privire la participarea lor şi, până în prezent, şi-au confirmat prezenţa la Cupa Mondială. Sunt membri ai federaţiei noastre, vrem să-i vedem jucând. S-au calificat… Aşa că sperăm că îşi vor rezolva problemele, oricare ar fi acestea, şi vor putea participa”, a declarat Windsor John, secretarul general al AFC, luni, la Kuala Lumpur.

Participarea Iranului la Cupa Mondială din 2026 este mai mult decât incertă, după atacurile israeliano-americane asupra ţării, însă echipa naţională iraniană a insistat că prezenţa sa nu va fi determinată de „niciun individ şi nicio ţară”.

Iranul s-a calificat la turneul cu 48 de echipe, care va avea loc în SUA, Canada şi Mexic începând cu 11 iunie şi este programat să joace două meciuri din grupă la Los Angeles şi unul la Seattle.

viewscnt–>

Premieră la Teatrul ACT – „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija

Alexandru Nazare: Aderarea la OCDE ne aduce nu doar o scădere a costurilor de finanţare de care avem nevoie ca de aer, pentru a stabiliza datoria publică cât mai repede, ci ne va aduce investiţii în plus