Conference League: AC Fiorentina s-a impus în Slovenia, 2-1 cu NK Celje

Echipa italiană AC Fiorentina a dispus joi seara, în deplasare, scor 2-1, de formaţia slovenă BK Celje, la care Marco Dulca a fost doar rezervă. Meciul s-a disputat în manşa întâi a sferturilor Conference League.

AC Fiorentina a condus cu 1-0 la pauză, după reuşita lui Ranieri, iar în minutul 62 Mandragora a transformat un penalti, majorând avantajul oaspeţilor. Gazdele au replicat printr-un gol înscris tot din penalti de francezul Logan Delaurier-Chaubet, însă victoria a aparţinut în cele din urmă formaţiei viola, care s-a impus cu 2-1.

Mijlocaşul român Marco Dulca a fost lăsat pe banca rezervelor de către Albert Riera, antrenorul formaţiei slovene.

Rezultate înregistrate joi, în prima manşă a sferturilor de finală din  Conference League:

Legia Varşovia – Chelsea 0-3 (T. George 49, Madueke 57, 74);

Betis Sevilla – Jagiellonia Bialystok 2-0 (Bakambu 24, Jesus Rodriguez 45+2);

NK Celje – AC Fiorentina 1-2 (Delaurier-Chaubet 68 penalti / Ranieri 27, Mandragora 62 penalti);

Djurgarden – Rapid Viena 0-1 (Finndell 62 autogol).

 

Liga Europa: Rangers – Athletic Bilbao 0-0, cu scoţienii jucând în zece din minutul 13. Hagi a fost titular în meciul arbitrat de Istvan Kovacs

Olguţa Vasilescu (AMR): Faptul că nu există nicio variantă să se prelungească PNRR nu este o veste bună