Huliganii polonezi mascaţi, înarmaţi cu bastoane, au atacat două autocare cu suporteri spanioli pe autostradă în mijlocul nopţii, a anunţat joi poliţia, înaintea meciului din Conference League dintre Jagiellonia Bialystok şi Rayo Vallecano, relatează Reuters.
Poliţia poloneză a precizat că două maşini au oprit în faţa autocarelor care transportau suporterii spanioli, forţându-i să oprească pe autostrada S8, în apropierea localităţii Prosienica, din partea central-estică a Poloniei.
Câteva zeci de persoane au ieşit apoi dintr-o pădure din apropiere şi au atacat spaniolii. Poliţia a declarat că un gard de pe marginea autostrăzii a fost tăiat.
Jagiellonia Bialystok attacked a bus with Bukaneros (Rayo Vallecano????????) on the motorway last night.
(@thecasualultra)
„La faţa locului, paramedicii dintr-o ambulanţă au acordat asistenţă persoanelor rănite, iar trei oameni au fost duşi la spital”, a declarat poliţia într-o postare pe X.
„Un total de şapte persoane au fost reţinute în legătură cu incidentul. Printre obiectele confiscate se numără cagule, bastoane telescopice, bâte de lemn şi foarfece pentru tăiat metal.”
Meciul dintre Jagiellonia şi echipa lui Andre Raţiu, Rayo Vallecano, este programat la ora 19.45.


