Responsabilii politici din domeniul securităţii transatlantice se vor reuni începând de vineri, pentru trei zile, la Conferinţa anuală de Securitate de la München (MSC), pe fondul incertitudinii crescânde cu privire la angajamentul Statelor Unite faţă de apărarea europeană sub preşedinţia lui Donald Trump – o problemă ce alimentează tensiunea şi anxietatea în întreaga Europă.
Tonul acestor relaţii transatlantice tensionate a fost dat exact în urmă cu un an, când proaspăt instalata administraţie Trump îl trimitea la Munchen pe vicepreşedintele JD Vance cu un mesaj care a şocat: s-a lansat într-un atac dur la adresa partenerilor europeni, cărora le-a reproşat politicile în materie de imigraţie şi suprimarea libertăţii de exprimare. Printre exemplele lui s-a numărat inclusiv anularea alegerilor prezidenţiale din România.
Comentariile lui Vance, care s-a întâlnit şi cu liderul partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, au dat startul unei serii de critici la adresa Europei din partea membrilor administraţiei preşedintelui Donald Trump, care au neliniştit aliaţii europeni ai Washingtonului.
De atunci, liderii europeni şi echipa lui Donald Trump au purtat o serie de bătălii pe teme precum presiunea SUA asupra Ucrainei de a face concesii teritoriale Rusiei, ameninţările lui Trump de a anexa Groenlanda şi o serie de măsuri protecţioniste ale SUA, de la bariere tarifare la interdicţii de investiţii interne.
Anul acesta, secretarul de stat american Marco Rubio este cel care va conduce o delegaţie importantă a SUA la Conferinţa de Securitate de la München, subliniind importanţa relaţiilor transatlantice în ciuda unei „crize de încredere”, a declarat şeful forumului, Wolfgang Ischinger.
În contextul în care alianţele de lungă durată sunt puse sub semnul întrebării, ordinea internaţională bazată pe norme se erodează, instabilitatea creşte şi conflictele se intensifică în întreaga lume, Conferinţa de Securitate de la München din acest an are loc într-un moment de răscruce.
„În acest moment, relaţiile transatlantice se află, în opinia mea, într-o criză considerabilă de încredere şi credibilitate”, a declarat Ischinger luni, la o conferinţă de presă la Berlin. „De aceea, este deosebit de satisfăcător faptul că partea americană manifestă un interes atât de puternic pentru München”, a subliniat el.
CE TEME VOR FI ABORDATE ÎNTR-O LUME „ÎN DESTRĂMARE”
Circa 70 de şefi de stat şi de guvern din întreaga lume şi-au confirmat deja participarea la MSC 2026. Printre aceştia se numără lideri din majoritatea ţărilor europene, alături de o delegaţie numeroasă a guvernului federal german, condusă de cancelarul Friedrich Merz.
De asemenea, vor fi prezenţi în jur de 140 de miniştri şi peste 40 de şefi ai organizaţiilor internaţionale, între care şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful NATO, Mark Rutte.
Conferinţa va fi deschisă vineri de cancelarul german Friedrich Merz şi va continua până duminică.
România va fi reprezentată de ministrul de externe Oana Ţoiu şi de ministrul apărării Radu Miruţă.
Printre subiectele abordate la MSC 2026 se vor număra securitatea şi apărarea europeană, viitorul relaţiilor transatlantice, revitalizarea multilateralismului, viziuni concurente asupra ordinii globale, conflictele regionale şi implicaţiile avansurilor tehnologice asupra securităţii, potrivit site-ului MSC.
„Conferinţa de Securitate de la München 2026 va servi din nou ca platformă crucială pentru dialogul global pe teme cheie ale politicii de securitate internaţională. (…) MSC 2026 va oferi un impuls unic pentru aprofundarea discuţiilor strategice şi consolidarea cooperării necesare pentru a aborda cele mai urgente provocări globale ale momentului”, a transmis Ischinger.
Europa a ajuns la concluzia dureroasă că trebuie să fie mai cu iniţiativă şi mai independentă din punct de vedere militar faţă de o administraţie autoritară a SUA care nu mai împărtăşeşte angajamentul faţă de normele şi valorile democratice liberale, a afirmatpregătit înainte de Conferinţa de Securitate de la München (MSC), publicat pe site-ul MSC. Raportul pregăteşte terenul pentru o confruntare ideologică totală cu administraţia Trump la reuniunea anuală la nivel înalt.
Raportul anual al MSC privind securitatea, intitulat „Under Destruction”, prezintă o imagine sumbră a tendinţelor politice globale, afirmând că lumea intră într-o fază dominată de politici distructive, mai degrabă decât de reforme prudente. Contrazicând acest raport, , Matthew G. Whitaker, a afirmat că SUA se angajează să menţină NATO şi nu să o desfiinţeze.
La conferinţa de anul trecut, vicepreşedintele SUA, JD Vance, a acuzat liderii europeni că cenzurează libertatea de exprimare şi că nu reuşesc să controleze imigraţia.
Rubio este aşteptat să ţină un discurs sâmbătă. Întrebat dacă se aşteaptă la un atac similar din partea lui Rubio, Ischinger a spus că presupune că Rubio va vorbi despre politica externă a SUA şi „nu despre probleme care nu ţin direct de portofoliul său”.
În decembrie anul trecut, Casa Albă şi-a publicat , un document care a provocat din nou un şoc profund, în care Europa este din nou criticată pentru pentru „pierderea civilizaţiei”, iar Rusia nu mai este văzută ca o ameninţare. Documentul reînvie doctrina Monroe, din secolul al XIX-lea, care declara emisfera vestică drept zona de influenţă a Washingtonului. Şi, într-adevăr, după nici o lună, SUA interveneau în Venezuela, capturându-l pe dictatorul Nicolas Maduro şi aducându-l în SUA pentru a fi judecat.
Cu semnale clare de la Washington că nu se mai bucură de protecţie, una dintre temele principale ale conferinţei va fi capacitatea Europei de a se afirma mai puternic în viitor prin propriile capacităţi şi de a vorbi cu o singură voce.
Răspunsul Europei la planurile lui Trump privind Groenlanda a arătat că poate face acest lucru dacă este necesar. Trump a renunţat la ameninţările cu tarife vamale împotriva Europei şi a exclus preluarea Groenlandei cu forţa.
„Trebuie să ne îndepărtăm de acest mozaic de 27 de state pitice din Europa care cred că lumea poate continua ca înainte. Asta nu se mai poate”, a avertizat Ischinger.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat să conducă delegaţia Ucrainei, cu câteva zile înainte de a se împlini patru ani de la a invaziei Rusiei.
De când şi-a anulat participarea în 2022, Rusia nu a cerut să fie invitată din nou la MSC, a precizat Ischinger.
El a mai spus că ministrul de externe palestinian şi oficialii israelieni vor participa, iar liderul opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, va avea o apariţie virtuală.
Conferinţa din acest an exclude în mod notabil reprezentanţii iranieni, din cauza protestelor recente reprimate în sânge, reflectând tensiunile geopolitice actuale.
MERZ SE VA ÎNTÂLNI CU RUBIO ŞI CU DIPLOMATUL DE TOP AL CHINEI
Cancelarul german Friedrich Merz se va întâlni cu secretarul de stat american Marco Rubio, cu ministrul chinez de externe Wang Yi şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în marja Conferinţei de securitate de la München, a declarat marţi un oficial al guvernului german.
Merz va deschide forumul anual de securitate cu un discurs în care va prezenta politica externă germană în contextul politicii marilor puteri şi al relaţiilor transatlantice tensionate, a declarat oficialul reporterilor de la Berlin. „Cancelarul a afirmat în repetate rânduri că nu se numără printre cei care spun că ne aflăm într-o situaţie în care trebuie – sau chiar putem – să renunţăm la Statele Unite”, a declarat guvernul german. „Mă aştept ca el să prezinte ceea ce consideră a fi calea de urmat pentru relaţiile transatlantice”, a spus oficialul german.
În ajunul MSC, Merz a participat la summitul informal al UE din Belgia, unde liderii europeni că trebuie să facă reforme mai rapid, dacă vor să conteze în faţa lui Trump şi a Chinei.


