„Astăzi, am expulzat din Ungaria doi spioni care lucrau sub acoperire diplomatică la ambasada Ucrainei din Budapesta”, a spus într-un mesaj video pe Facebook ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat vineri mai devreme că a arestat în Transcarpatia, regiune cu o numeroasă minoritate ungară, doi presupuşi membri ai unei reţele de spionaj coordonate de seriviciul ungar de informaţii militare.
Potrivit SBU, „celula culegea informaţii despre securitatea militară în regiunea Transcarpatia, căuta vulnerabilităţi în apărarea terestră şi aeriană a regiunii şi studia opiniile socio-politice” ale populaţiei locale.
Una dintre persoanele arestate este un fost militar ucrainean în vârstă de 40 de ani, recrutat de serviciile secrete ungare în anul 2021 şi activat în septembrie anul trecut, mai afirmă SBU.
Ministrul de externe ungar a catalogat acest anunţ drept o acţiune ce face parte din propaganda anti-ungară a Kievului. „Dacă vom primi detalii sau informaţii oficiale, vom putea să ne ocupăm de asta. Până atunci, consider aceasta drept propagandă ce trebuie tratată cu precauţie”, a reacţionat iniţial Peter Szijjarto.
El a adăugat că ultimii trei ani „au demonstrat că războiul din Ucraina este parţial un război al propagandei”, subliniind că „este clar că Kievul foloseşte adesea propaganda antimaghiară”.
Kievul şi Budapesta au relaţii tensionate din cauza refuzului premierului conservator ungar Viktor Orban de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia şi a situaţiei celor circa 150.000 de etnici maghiari din Transcarpatia, ale căror drepturi sunt încălcate, potrivit guvernului ungar, care a mai afirmat că etnici maghiari din Ucraina ce au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front.
În iunie 2022, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, această înţelegere a Budapestei cu Moscova provocând iritarea Kievului.