Conflict în trafic, pe o stradă din Cluj-Napoca: un tânăr a fost sancţionat pentru conducere agresivă şi a rămas fără permis

Incidentul a avut loc pe strada Observatorului din municipiul Cluj-Napoca, iar poliţiştii din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu, după ce imagini au apărut în presă.

În acestea se vede cum un tânăr opreşte autoturismul în trafic, coboară din acesta şi se îndreaptă, nervos, spre maşina oprită în spatele său, vociferând şi întinzându-se pe geamul deschis pentru a lovi pe cineva din acel autoturism.

”În acest context au fost identificaţi cei doi participanţi la trafic, respectiv un tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava şi un bărbat de 73 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Pe numele tânărului poliţiştii rutieri au aplicat o sancţiune contravenţională pentru conducere agresivă, iar ca măsură complementară, s-a dispus măsura reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, faţă de celălalt participant la trafic s-a luat măsura contravenţională în temeiul Legii 61/1991 pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene”, a transmis, miercuri, IPJ Cluj.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului – Secţia 6 Poliţie s-au sesizat din oficiu pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Românul de 16 ani care uimește Formula 4. În acest week-end este la Monz

Românul de 16 ani care uimește Formula 4. În acest week-end este la Monz