După câteva zile de tensiuni crescânde, conflictul dintre Marc-Andre ter Stegen şi FC Barcelona pare să se fi calmat. Vineri seară, clubul catalan a publicat un scurt comunicat în care anunţa că portarul german îşi recuperează banderola de căpitan.
„Dosarul disciplinar este închis, iar jucătorul îşi recuperează funcţia de căpitan al echipei principale cu efect imediat”, scrie Barcelona, care justifică această decizie: „Marc-André ter Stegen a semnat autorizaţia pentru ca serviciile medicale ale clubului să prezinte La Liga raportul medical obligatoriu în urma intervenţiei chirurgicale”.
O banderolă pe care o pierduse… cu o zi înainte. FC Barcelona a publicat joi un alt comunicat prin care îi retrăgea „temporar” banderola de căpitan lui Ter Stegen. O modalitate de a pune presiune pe jucător, care a fost recent operat la spate şi va lipsi câteva luni din competiţie.
Până atunci, el refuzase transferul dosarului său medical către Liga spaniolă. Însă, în funcţie de durata indisponibilităţii sale, Liga poate decide să autorizeze clubul să înscrie jucători suplimentari, drept compensare. Acest lucru este esenţial pentru Barça, care se află în continuare în situaţie delicată în ceea ce priveşte limitările salariale impuse cluburilor profesionale din Spania.
Dar vineri, Marc-André ter Stegen a făcut un pas în direcţia conducerii sale, publicând un comunicat lung în care şi-a declarat buna-credinţă, dragostea pentru Barça şi bunăvoinţa, spunând că este „convins că, prin dialog şi responsabilitate, vom putea rezolva această situaţie în mod constructiv”.