Switch to the dark mode that's kinder on your eyes at night time.
Switch to the light mode that's kinder on your eyes at day time.
CONGRES PSD – Ciolacu, critici dure la adresa ultimilor doi preşedinţi: Avem generaţii întregi care fac azi pasul spre maturitate, după ce şi-au trăit copilăria şi adolescenţa între un preşedinte turnător şi un preşedinte absent / Atac la PNL- VIDEO
Preşedintele PSD şi candidatul partidului pentru funcţia supremă în stat, Marcel Ciolacu i-a criticat dur pe ultimii doi preşedinţi ai ţării, afirmând că „avem generaţii întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce şi-au trăit copilăria şi adolescenţa, între un preşedinte turnător şi un preşedinte absent”. „Să nu ne mai mirăm atunci când vedem că mulţi tineri aleg populismul şi extremismul. În loc să îi blamăm superior, eu vă rog, mai bine le dăm o alternativă corectă”, a îndemnat el. ”„După 20 de ani, România are nevoie de un preşedinte care să arate respect pentru funcţia publică, un preşedinte pentru care Constituţia nu este o carte oarecare, ci legea fundamentală care îi ghidează orice acţiune”, a mai spus Ciolacu. Preşedintele PSD Marcel Ciolacu lansează un atac dur, în discursul ţinut la congresul partidului, la adresa PNL, spunând că observă ”agitaţia unora care au trecut de la ”prin noi înşine, dar cu PSD”, la tot felul de ameninţări ridicole la adresa noastră”. ”Vă rog să ignoraţi acest circ”, le-a transmis Ciolacu delegaţilor la congres, subliniind că PSD „a fost adultul din cameră”.
„Nici fiul meu, nici majoritatea tinerilor de vârsta lui, care votează anul acesta, nu au cunoscut un alt model de preşedinte. Avem generaţii întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce şi-au trăit copilăria şi adolescenţa, între un preşedinte turnător şi un preşedinte absent. Deci, să nu ne mai mirăm atunci când vedem că mulţi tineri aleg populismul şi extremismul. În loc să îi blamăm superior, eu vă rog, mai bine le dăm o alternativă corectă. Trebuie să le spunem că, în ultimii 20 de ani, dispreţul, sfidarea şi nepăsarea faţă de oameni au fost accidente ale istoriei! Trebuie să le spunem că instituţia prezidenţială nu este nici un malaxor de tocat vieţi şi nici o agenţie de turism personală! Trebuie să le spunem că democraţia nu se conjugă niciodată cu verbul a ”urî”. Ura este barosul celor care vor să dărâme, nu să construiască”, a afirmat Marcel Ciolacu în discursul ţinut sâmbătă la congresul în care PSD îi validează candidatura pentru funcţia de preşedinte al României.
El susţine că „ura indusă în societate, timp de 20 de ani, trebuie să dispară”, iar tinerii trebuie să vadă că merită „să lupţi pentru ceva, nu împotriva cuiva”.
„Avem nevoie de un preşedinte care să facă politică de stat, nu politica unui partid, iar paltonul prezidenţial nu mai trebuie aruncat pe spinarea oamenilor. Îmi doresc, ca după 20 de ani, să avem un preşedinte care să muncească alături de oameni pentru bunăstarea lor, pentru a reda speranţa şi încrederea oamenilor în binele comun. Timp de 20 de ani, preşedintele a devenit, dintr-un simbol al speranţei doar o sursă de frustrare în societate. Acesta este adevărul! Vi s-a promis, mai întâi, că o să ”trăiţi bine”. Apoi, vi s-au tăiat salariile şi pensiile. După 10 ani, vi s-a promis o ”Românie educată”. Şi aţi primit un sistem de educaţie eşuat, în care copiii sunt mai expuşi la droguri decât la carte. Adevărul este că onestitatea faţă de cetăţeni a lipsit de la tribuna prezidenţială în ultimii 20 de ani. Am avut preşedinţi cărora nu le-a păsat deloc de oameni”, a adăugat Ciolacu.
El afirmă că România are nevoie de un preşedinte echilibrat şi care să îşi ducă ţara cu demnitate în direcţia corectă, de un preşedinte „care să accepte că într-un stat normal puterea trebuie împărţită, nu acaparată de un singur om sau de un sigur partid”.
„După 20 de ani, România are nevoie de un preşedinte care să arate respect pentru funcţia publică, un preşedinte pentru care Constituţia nu este o carte oarecare, ci legea fundamentală care îi ghidează orice acţiune. (…) România nu trebuie să mai aibă un preşedinte care îi împarte pe români în buni şi răi, între cei de aici şi cei de peste hotare, între cei de stânga şi cei de dreapta, între tineri şi pensionari, între public şi privat, între săraci şi bogaţi”, a mai afirmat Ciolacu.
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la începutul discursului la Congres, că pe toţi cei din PSD îi leagă un lucru: dorinţa de a face românilor viaţa mai bună. ”Iar românii de curând ne-au răspuns… PSD a câştigat alegerile locale şi europarlamentare!”, a spus Ciolacu.
”Mă uit în sală…. şi văd o mulţime de colegi, de prieteni de fapt. Pe toţi ne leagă un lucru: dorinţa de a face românilor viaţa mai bună! Iar românii de curând ne-au răspuns… PSD A CÂŞTIGAT alegerile locale şi europarlamentare! Să fim mândri de asta! Suntem învingători! Asta este forţa PSD!”, ” a spus Ciolacu.
Here you'll find all collections you've created before.
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.