Liderul rus Vladimir Putin a declarat joi că este dificil să se prevadă consecinţele conflictului din Orientul Mijlociu, dar spune că unii experţi au comparat impactul potenţial al acestuia cu cel al pandemiei de COVID. El a îndemnat la prudenţă în cheltuieli, chiar dacă Rusia este unul dintre beneficiarii războiului, datorită creşterii preţurilor la petrol şi ridicării sancţiunilor în domeniu.
Potrivit liderului de la Kremlin, conflictul cauzează daune considerabile logisticii internaţionale, producţiei şi lanţurilor de aprovizionare, exercitând în acelaşi timp o presiune intensă asupra companiilor din sectorul hidrocarburilor, metalelor şi îngrăşămintelor.
„Consecinţele conflictului din Orientul Mijlociu rămân dificil de prevăzut cu precizie”, a declarat Putin în faţa unor oameni de afaceri la Moscova. „Mi se pare că nici cei implicaţi în conflict nu pot prevedea nimic, iar pentru noi este şi mai dificil”, a adăugat el. „Cu toate acestea, există deja estimări conform cărora aceste consecinţe pot fi comparate cu epidemia de coronavirus”, a declarat Putin.
„Permiteţi-mi să vă reamintesc că aceasta a încetinit considerabil dezvoltarea tuturor regiunilor şi a tuturor continentelor, fără excepţie”, a subliniat el.
Pe de altă parte, Putin a atras atenţia că întreprinderile ruseşti şi guvernul ar trebui să adopte o abordare prudentă atunci când decid cum să cheltuiască veniturile neaşteptate generate de creşterea preţurilor petrolului, ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu, potrivit Reuters.
Creşterea bruscă a preţurilor petrolului a făcut din Rusia unul dintre principalii beneficiari ai războiului pe care Statele Unite şi Israelul l-au declanşat împotriva Iranului pe 28 februarie.
„Acum că preţurile exporturilor noastre tradiţionale sunt în creştere, dar pieţele sunt în turbulenţă, ar putea exista tentaţia de a profita de situaţie”, le-a spus Putin oamenilor de afaceri. El a adăugat că această tentaţie ar putea implica risipirea veniturilor suplimentare, distribuirea lor sub formă de dividende ale companiilor sau, în cazul statului, extinderea cheltuielilor bugetare. „Trebuie să rămânem prudenţi. Dacă pieţele oscilează într-o direcţie astăzi, ar putea oscila în cealaltă mâine”, a avertizat el.



