Romsilva anunţă, miercuri, desemnarea directorului general, care va avea un mandat până în anul 2029. Este vorba despre inginerul silvic Jean Vişan, în vârstă de 49 de ani, care, din august 2025, a deţinut funcţia de director general având un mandat provizioriu în urma unui alt proces de selecţie. ”Este o onoare să conduc Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, însă şi o mare responsabilitate, mai ales în această perioadă plină de provocări”, a declarat directorul general al Romsilva, Jean Vişan.
”Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, întrunit în şedinţă miercuri, 25 martie, l-a desemnat, în urma unui proces transparent de selecţie, pe Jean Vişan pentru un mandat de director general, cu durata până în august 2029. Procedura de selecţie a directorului general, desfăşurată în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, a fost declanşată de către Consiliul de Administraţie pe 12 ianuarie 2026, prin lansarea anunţului şi comunicarea procedurii”, a transmis, miercuri, Romsilva, într-un comunicat de presă.
Regia reaminteşte că, până la termenul limită, s-au înscris 13 persoane, dintre care pe lista lungă au rămas 8 persoane, întrunind toate condiţiile de participare.
Comisia de selecţie a directorului general a alcătuit lista scurtă formată din cinci persoane, iar în urma evaluării scrisorilor de intenţie şi a interviurilor a stabilit un clasament final, înaintat Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
”Selecţia s-a desfăşurat în mai multe etape, în mod transparent, pe baza unor criterii bine definite, iar tot procesul a fost monitorizat de către specialişti independenţi”, a mai transmis Romsilva.
Potrivit datelor transmise de către Regie, Jean Vişan are 49 de ani, este inginer silvic, licenţiat în anul 2001 al Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii “Transilvania” din Braşov, unde a obţinut şi titlul de doctor în silvicultură în anul 2017.
Din august 2025, acesta a deţinut funcţia de director general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, cu un mandat provizoriu, în urma altui proces de selecţie.
De-a lungul carierei, a deţinut mai multe funcţii în cadrul Ocolului Silvic Vintilă Vodă şi Direcţiei Silvice Buzău. Din anul 2006, a deţinut mai multe funcţii de execuţie şi conducere în cadrul centralei Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, precum cea de şef de serviciu în cadrul Serviciului Investiţii – Mecanizare şi director al Direcţiei Regenerare – Dezvoltare. De asemenea, a fost, pentru şase luni, în anul 2020, director al Direcţiei Silvice Buzău.
Deţine mai multe certificări, printre care în domeniul proiectării şi executării lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, management de achiziţii publice şi în prevenirea şi combaterea corupţiei.
“Doresc să mulţumesc Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru că a creat cadrul pentru o selecţie corectă, transparentă, şi să felicit ceilalţi candidaţi care s-au prezentat la această procedură. Mulţumesc şi membrilor Comisiei de selecţie şi celor din Consiliul de Administraţie pentru munca depusă. Este o onoare să conduc Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, însă şi o mare responsabilitate, mai ales în această perioadă plină de provocări”, a declarat directorul general al Romsilva, Jean Vişan.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului şi asigură servicii silvice pentru 1,1 milioane hectare aflate în alte forme de proprietate, pe baze contractuale.



