Consiliul Judeţean Botoşani şi mai multe primării din judeţ, verificate de Garda de Mediu / S-a urmărit respectarea prevederilor legale privind colectarea deşeurilor / Amenzi în valoare de 255.000 de lei

Comisarii Gărzii de Mediu au verificat Consiliul Judeţean Botoşani şi mai multe primării din judeţ, urmărind respectarea prevederilor legale privind colectarea deşeurilor. Au fost dispuse mai multe măsuri de remediere a deficienţelor şi s-au dat amenzi în valoare de 255.000 de lei.

”Conform Planului Anual General de Activităţi al Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Botoşani a demarat acţiunile de inspecţie şi control pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanţă privind gestionarea deşeurilor municipale (conform PNGD) şi a stării de salubrizare a localităţilor. Până la data prezentei s-au verificat 25 UAT-uri, Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară Ecoproces şi Consiliul Judeţean Botoşani”, anunţă, luni, Garda de Mediu Botoşani.

Instituţia precizează că, pentru neconformităţile constatate s-au stabilit măsuri cu termen în vederea remedierii acestora şi s-au aplicat 32 sancţiuni din care 22 avertismente şi 10 amenzi, în valoare totală de 255.000 lei.

Garda de Mediu precizează că perioada controlată este anul 2023, fiind verificate:

• implementarea sistemelor de colectare separată de către ADI/UAT-uri, respectiv existenţa punctelor de colectare şi dotarea corespunzătoare a acestora;

• asigurarea şi respectarea programelor (graficelor) de colectare separată, cel puţin pentru deşeurile din hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale;

• atingerea nivelului de pregătire pentru reutilizare şi reciclare;

• utilizarea sistemelor de colectare separată a deşeurilor de către generatori (invlusiv populaţie);

• transportul separat (fără a fi amestecate) al deşeurilor colectate separat de la generatori;

• îndeplinirea ţintei de reducere a cantităţii de deşeuri municipale depozitate de către UAT-uri, pentru anul 2023;

• modalitatea de gestionare a deşeurilor periculoase generate în gospodării

• trasabilitatea deşeurilor municipale de la generator la valorificare/ eliminare.

• amplasanetele fostelor depozite rurale, care au fost închise în 2009

• amplasamentele cu abandonări de deşeuri identificate în urma controalelor efectuate în anul 2023, dar şi alte amplasamente noi, care au fost semnalate prin sesizări, prin apariţii mass-media.

• depunerea la termen a declaraţiilor privind Fondul pentru mediu.

 

 

Membru Directorat OMV Petrom: Neptun Deep va atinge un nivel maxim de producţie încă din 2028

Creţu (ELCEN), despre încălzirea în Bucureşti: Nu estimăm probleme la iarnă, dar vor mai fi ”colo-colo” avarii