Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al partidului, că PNL a trebuit să îşi asume responsabilitatea guvernării şi că este nevoie de reforme. Bolojan a afirmat că vor fi încurajaţi cei care vor să lucreze, dar a precizat că şi partidele politice ar trebui să îşi reducă sumele primite de la bugetul naţional.
”A trebuit să ne asumăm această guvernare. Să ştiţi că în aceşti ani am văzut ce s-a întâmplat când trebuia nominalizat un premier, când trebuia nominalizat un ministru de Finanţe. Dar cred că pentru prima dată nu a mai fost o înghesuială pentru a-şi asuma astfel de funcţii. Îl văd pe domnul Stolojan şi cred că atunci a fost o situaţie la fel de complicată pentru că astăzi asemenea funcţii nu sunt un privilegiu, nu sunt o recompensă, sunt o mare răspundere, într-o situaţie dificilă în care se găseşte ţara. Dar din respect pentru ţara noastră, pentru dumneavoastră, nu pueam dezerta de la această obligaţie. Şi atunci, într-o astfel de situaţie dificilă, nu va fi suficient doar să gestionăm problemele ţării pentru că, bugetar, suntem cu spatele la zid. Va trebui să facem mai mult decât a gestiona, va trebui să facem nişte reforme şi să corectăm nişte acumulări negative”, a declarat Ilie Bolojan.
Preşedintele interimar al PNL a precizat că reformele nu pot fi făcute de pe-o zi pe alta şi că este nevoie de timp.
”Din păcate, aceste corecţii vor avea nişte costuri sociale inevitabile pentru că nu ai cum în sisteme sociale în care lucrurile s-au stricat de foarte mulţi ani să intervii chirurgical. Lucrurile nu pot fi făcute de pe-o zi pe alta, va fi nevoie de timp, dar împreună cu colegii mei vom face tot ceea ce este posibil pentru a duce lucrurile în direcţia bună pentru a-i respecta pe români. E nevoie să avem un stat mai eficient, care nu îşi risipeşte resursele. E nevoie apoi să punem în practică politici care respectă munca, care îi încurajează pe cei care vor să lucreze şi descurajează nemunca. Problema noastră nu este neapărat că avem prea mulţi oameni în sistemul public faţă de serviciile care li se cuvin cetăţenilor României. Problema e că avem prea puţini oameni care muncesc în economia românească şi pentru asta trebuie să lucrăm în aceşti ani (…). Va trebui să ducem politici care susţin economia românească, care descurajează importurile, care îi susţin pe campionii noştri care fac exporturi în aşa fel încât să avem o economie puternică, care poate genera prosperitate în anii următori. Şi nu în ultimul rând, în administraţie să premiem performanţa, să îi respectăm pe cei care îşi fac datoria”, a declarat Bolojan.
De asemenea, Ilie Bolojan le-a transmis un mesaj şi politicienilor.
”Sunt convins că, dacă aceste lucruri le vom face, dacă între partidele din coaliţie vom încuraja respectul, încrederea, vom putea să punem aceste măsuri în practică, vom putea să recâştigăm respectul românilor. Dar pentru asta toţi vor trebui să contribuie la aceste costuri, inclusiv partidele politice, care să accepte să îşi reducă sumele pe care le primesc de la buget pentru că nu le putem cere românilor să facă doar ei acest lucru. Va trebui să ne restrângem tot ce însemană cabinete, funcţii şi va trebui să corectăm nedreptăţile acumulate în aceşti ani”, a adăugat Bolojan.