Constanţa: Adolescent de 16 ani, găsit spânzurat într-un parc / Poliţiştii fac cercetări în acest caz

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost găsit spânzurat într-un parc din municipiul Constanţa, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte care au dus la decesul tânărului.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că, marţi, la ora 6.00, poliţiştii Secţiei 1 au fost sesizaţi cu privire la faptul că în Parcul Tăbăcărie s-ar afla cadavrul unui bărbat spânzurat.

”Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma primelor verificări nefiind constatate urme de violenţă”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa. 
Ei au menţionat că victima este un băiat de 16 ani şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurăriloe producerii decesului. 

Trupului victimei a fost dus la morgă pentru realizarea necropsiei.

Zeci de percheziţii şi controale în Dâmboviţa, pentru combaterea infracţiunilor de mediu / Acţiunea vizează arderea şi îngroparea ilegală a deşeurilor, colectarea fără autorizaţie a deşeurilor – FOTO

Nasser al-Khelaïfi mulţumeşte foştilor jucători după triumful PSG în Liga Campionilor: Neymar, Messi şi Kylian, nu vom uita niciodată ce au făcut pentru club