Constanţa: Bărbat de 48 de ani, găsit carbonizat după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări, la Mangalia

Un bărbat de 48 de ani a murit carbonizat după ce casa în care locuia, la Mangalia, a fost cuprinsă de flăcări vineri noapte.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa, la locul producerii incendiului au fost trimise iniţial două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă, o autospecială pentru transport victime multiple şi un echipaj de prim ajutor.

Ulterior, o a treia autospecială de stingere incendii a fost trimisă la casa din Mangalia, cuprinsă de flăcări.

„A ars casa, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi. Din păcate, în interiorul acesteia a fost găsită o persoană carbonizată, de sex masculin, în vârstă de 48 de ani”, a mai transmis ISU „Dobrogea”. AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa: www.agerpres.ro

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE – Bogdan Mureşanu, regizor „Anul Nou care n-a fost”: „S-ar putea să trăim un soi de restart. Nu se poate ca într-o ţară atât de creativă, să ai o clasă politică de semidocţi”

Vești proaste pentru Dumitru Buzatu, înainte de sărbători: Începe judecata baronului prins cu șpaga în portbagaj