Constanţa: Bărbat lovit cu toporul în repetetate rânduri, în curtea unei hale pentru utilaje din comuna Mircea Vodă / Victima a fost lovită peste tot, chiar şi după ce a căzut la pămînt şi nu se mai putea apără / Agresorul a fost reţinut

Un bărbat a fost lovit cu toporul în repetetate rânduri, în curtea unei hale pentru utilaje din comuna Mircea Vodă. Victima a fost lovită peste cap, trup şi membre, chiar şi după ce a căzut la pămînt şi nu se mai putea apără. Legiştii au stabilit că are neovie de 45 de zile de îngrijiri medicale. Agresorul a fost reţinut.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a anunţat, luni, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 28 iulie 2024, în jurul orei 07:00, în curtea unei hale pentru utilaje din comuna Mircea Vodă, judeţul Constanţa, inculpatul i-a aplicat numitului S.C. în mod repetat lovituri cu un topor în zonele capului, trunchiului şi a membrelor cu care se apăra, chiar şi după ce persoana vătămată căzuse la sol şi nu se mai putea apăra, astfel că i-a provocat multiple leziuni traumatice grave (fractură de os parietal stâng, fracturi costale, hemopneumotorax, contuzii pulmonare, excoriaţii şi echimoze), care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale”, au transmis procurorii.

Aceştia precizează că inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Luni, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă.

 

 

Timişoara: Bărbat trimis în judecată, după ce a atacat un trecător pe stradă, l-a trântit la pământ şi i-a furat portmoneul / A încercat să scoată bani de pe card, dar nu a reuşit, astfel că a făcut unele cumpărături

JO 2024: Germanii sunt nemulţumiţi de mâncarea din Satul Olimpic