Constanţa: Bărbatul acuzat că a omorât două femei şi a abandonat trupurile şi-a recunoscut faptele în faţa instanţei/ El riscă închisoarea pe viaţă

Neculai Mitrea, bărbatul acuzat că, anul trecut, a omorât două femei, în judeţul Constanţa, le-a abandonat trupurile şi le-a furat maşinile, şi-a recunoscut faptele în faţa instanţei. El riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă.

La Tribunalul Constanţa a avut loc, vineri, primul termen în dosarul în care Neculai Mitrea este judecat pentru omor calificat. Împreună cu el sunt judecaţi şi partenera bărbatului şi fiul acesteia, în vârstă de 15 ani. 

 
Cele trei persoane şi-au recunoscut faptele în faţa instanţei. 
 

”La termenul de astăzi toţi cei trei inculpaţi au recunoscut faptele, doi dintre inculpaţi au solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, inculpatul Mitrea Neculai nu avea această posibilitate pentru că este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni care sunt pedepsibile cu detenţiunea pe viaţă, dar a recunoscut săvâşirea acelor două fapte, cu anumite nuanţe”, a declarat jurnaliştilor avocatul Mircea Gherasim. 
 
El a precizat că Neculai Mitrea a dat o declaraţie în legătură cu faptele de care este acuzat. 
 
“A vrut să dea o declaraţie, să facă anumite precizări, instanţa a dispus ca pentru următorul termen să fie citaţi primii patru martori”, a explicat avocatul.
 
Următorul termen a fost stabilit pentru 30 mai. 
 
Neculai Mitrea a fost trimis în judecată pentru uciderea a două femei, ale cărora cadavre au fost găsite în stare avansată de putrefacţie, în 2 iulie 2024 şi în 4 septembrie 2024. Victimele au fost cunoscute de bărbat prin intermediul unor anunţuri postate pe internet prin care ele ofereau servicii sexuale. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a furat maşinile victimelor, dar şi bijuteriile, după ce le-a omorât.
 
Trupul uneia a fost găsit pe un câmp, mâncat de şacali. 
 
De asemenea, trupul unei victime ar fi fost ţinut în locuinţa închiriată de partenera bărbatului timp de două zile, în prezenţa copiilor acesteia. Unul dintre aceştia, în vârstă de 15 ani, l-a ajutat pe Neculai Mitrea să transporte cadavrul.

Crin Antonescu: În calitate de candidaţi, nu văd ce putem negocia, pentru că nu avem voturile acasă la noi. Voturile sunt la cetăţeni / Dacă cineva consideră că nu are şanse, se retrage cu demnitate şi nu face negocieri. Eu cred că oricum e un truc

Viktor Orban vrea să dea o lege prin care blocarea podurilor în timpul protestelor să fie interzisă