Constanţa: Poliţist, reţinut după ce a bătut un bărbat, în sediul Poliţiei Cernavodă/ Victima a fost lovită şi cu bastonul telescopic şi i-au fost fracturate două coaste/ Poliţistul investiga un posibil conflict al bărbatului cu soţia acestuia

Un poliţist din judeţul Constanţa a fost reţinut după ce a bătut un bărbat, în sediul Poliţiei Cernavodă, unde acesta fusese adus pentru investigarea unui posibil conflict cu soţia sa. Bărbatul a fost lovit cu pumnii peste faţă şi cu piciorul în torace, dar şi cu bastonul telescopic, fiindu-i fracturate două coaste.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, joi, că Pompiliu-Dumitru Buşoi, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Siliştea, este cercetat pentru purtare abuzivă. 

 
”La data de 7 decembrie 2025, în jurul orei 21.00, la sediul Poliţiei Oraşului Cernavodă, unde persoana vătămată A.G. fusese adusă de o patrulă de la Siliştea pentru investigarea unui posibil conflict cu soţia sa, deşi aflat în afara orelor programului obişnuit, dar în exercitarea voluntară a atribuţiilor de serviciu ca lucrător de poliţie care gestiona mapa situaţiei conflictuale a celor doi soţi, inculpatul a agresat-o în mod nejustificat pe persoana vătămată A.G., prin lovirea în mod repetat cu palmele şi pumnii peste faţă, cu picioarele în zona hemitoracelui stâng şi cu un baston metalic telescopic la nivelul ambelor fese şi al membrelor superioare, astfel încât i-a provocat leziuni traumatice, inclusiv fractura a două coaste cu consecinţa unui pneumotorax, vindecabile în circa 18 zile de îngrijiri medicale”, au arătat procurorii. 

 
Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Secţia pentru judecători a CSM, după ancheta Recorder: Consiliul ia act de amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti/ Consiliul face apel la societate să nu se lase influenţată de poziţii izolate, în disonanţă cu corpul judecătorilor

Radu Marinescu, după solicitările USR: Programul de guvernare pentru justiţie a fost conceput împreună cu colegii de la USR. Dacă doresc să modifice ceva, sigur că se poate discuta între liderii coaliţiei/ Ce spune despre schimbarea şefului DNA