Constanţa: Poliţiştii au stabilit că resturile de animale împrăştiate pe A2 au căzut dintr-un ansamblu auto / Transportul era însoţit de documente întocmite necorespunzător

Poliţiştii au stabilit că resturile de animale care au fost împrăştiate pe zeci de kilometri pe A2, în judeţul Constanţa, au căzut dintr-un ansamblu auto, iar anchetatorii au precizat că transportul respectiv era însoţit de documente întocmite necorespunzător.

 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că miercuri, în jurul orei 22.45, poliţiştii au fost sesizaţi că pe Autostrada A2, între kilometrul 160 şi 192, pe partea carosabilă, s-ar afla resturi de origine animală, existând riscul producerii unor evenimente rutiere.
”Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Infracţionalităţii de Mediu au identificat, în localitatea Bărăganu, un ansamblu auto, din care se presupune a fi căzut deşeurile. Din primele verificări a reieşit faptul că transportul era însoţit de documente întocmite necorespunzător. Ansamblul auto a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor”, au afirmat poliţiştii.

Ei au deschis un dosar penal în această cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de colectarea sau transportul deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, respectiv neasigurarea încărcăturii deşeurilor pe durata şi pe parcursul tranzitării teritoriului României, conform art. 66 din O.U.G. 92/2021.
Circulaţia pe porţiunea respectivă a autostrăzii, sensul către Constanţa, este în continuare închisă. 
 
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat, miercuri seară, că pompierii au fost sesizaţi că mai multe leşuri de ovine ar fi împrăştiate pe A2, sensul de mers către Constanţa,  în zona kilometrilor 160 şi 180. La faţa locului s-a deplasat o autospeciaă de la Detaşamentul Cernavodă.
”La locul intervenţiei au fost găsite resturi de animale în urma sacrificarii. Cazul rămâne în  gestionarea poliţiei şi DRDP. A fost anunţat şi ANSVSA Constanţa. Cu ora 23.15 autostrada A2 între km 160 si 192 a fost închisă temporar. Circulaţia a fost deviată pe DN3”, au afirmat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Şantierul Naval Orşova a încheiat un contract de 4,12 milioane euro pentru construirea unei nave fluviale

Tenis: Oana Simion, prima sportivă din România aleasă în Consiliul Jucătoarelor din cadrul ITF