Un bărbat şi o femeie au fost înjunghiaţi, marţi seara, într-o comună din judeţul Constanţa, de doi bărbaţi care apoi au fugit. Ei au fost prinşi într-o lizieră din apropierea localităţii şi se află în custodia poliţiştilor. Victimele au fost transportate la spital.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că poliţiştii din Medgidia au fost anunţaţi, marţi, în jurul orei 19.30, că pe o stradă din comuna Castelu a avut loc o agresiune.
”Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat, de 21 de ani, şi o femeie, de 35 de ani, ar fi fost agresaţi fizic, cu un obiect tăietor – înţepător, de doi bărbaţi. Ulterior, acesta ar fi părăsit locul faptei. În urma investigaţiilor efectuate cu operativitate de poliţişti, cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei au fost depistaţi, la scurt timp, într-o lizieră din apropierea localităţii. Aceştia se află acum în custodia Poliţiei”, au afirmat poliţiştii.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că victimele au suferit multiple plăgi la nivelul mâinilor şi gâtului. Bărbatul şi femeia au fost duşi la spital pentru îngrijiri medicale.