Constructorul Concelex anunţă că a semnat contractul pentru realizarea unui proiect complex de amenajare urbană, privind amenajarea malului drept al râului Crasna din oraşul Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj. Investiţia, care prevede amenajarea unui prim tronson al albiei râului, de 1,75 km, se ridică la aproximativ 15 milioane lei şi este finanţată prin fonduri europene.
”Concelex, constructor din România, a semnat contractul pentru realizarea unui proiect complex de amenajare urbană, care va transforma malul drept al râului Crasna din oraşul Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, într-o zonă modernă, accesibilă şi prietenoasă cu mediul. Investiţia, care prevede amenajarea unui prim tronson al albiei râului, de 1,75 km, se ridică la aproximativ 15 milioane lei şi este finanţată prin fonduri europene”, anunţă compania.
Suprafaţa care va fi reabilitată este situată în zona centrală a oraşului Şimleul Silvanei şi cuprinde albia râului Crasna, în prezent neamenajată şi parţial inaccesibilă, precum şi o serie de spaţii publice aflate în degradare şi părţi ale străzilor adiacente.
„Ne bucurăm să contribuim la transformarea unei zone cu potenţial într-un punct de atracţie pentru comunitate. Acest proiect este mai mult decât o lucrare de construcţii – este o investiţie în calitatea vieţii şi în viitorul oraşului. Concelex aduce experienţa sa în proiecte complexe pentru a crea un spaţiu care îmbină funcţionalitatea, estetica şi sustenabilitatea”, a declarat Cătălin Vişan, director general adjunct, Concelex.
Proiectul acoperă o suprafaţă de 39.000 mp, dintre care cel puţin 12.500 mp vor fi spaţii verzi reabilitate, iar Concelex va asigura atât serviciile de proiectare, cât şi cele de execuţie a lucrărilor. Acestea includ alei pietonale, piste pentru biciclişti, zone de recreere, mobilier urban contemporan, iluminat public cu LED şi un sistem de monitorizare video pentru siguranţa comunităţii.
”Amenajarea promenadei Crasna urmăreşte să încurajeze mobilitatea nemotorizată şi să ofere locuitorilor un spaţiu verde modern, adaptat nevoilor tuturor categoriilor de vârstă. Proiectul include soluţii integrate pentru protejarea biodiversităţii şi pentru reducerea impactului asupra mediului, în linie cu principiile dezvoltării durabile promovate la nivel european”, precizează compania.
Fondată în 1994, Concelex este una dintre cele mai mari companii româneşti de construcţii. Oferă soluţii integrate în domeniul construcţiilor, de la clădiri şi infrastructură edilitară, la lucrări de infrastructură critică, atât pentru sectorul public, cât şi privat. Concelex a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 1,26 miliarde lei. Compania are în prezent aproximativ 1.000 de angajaţi şi peste 300 de şantiere active.


