Şoldan a menționat că motivul care a stat la baza proiectului este teama că fără ele, există riscul ca în doar câţiva ani să se ajungă la prăbuşirea unor părţi din cetate.
„Este un proiect foarte important pentru protejarea monumentului şi pentru siguranţa viitoarelor intervenţii de restaurare”, afirmă şeful CJ Suceava.
Potrivit acestuia, infiltraţiile de apă sunt un pericol atât pentru zidurile deja reabilitate, cât şi pentru zonele care urmează să intre în proces de restaurare.
Preeşedintele CJ Suceava a mai spus că lucrările vor fi executate de asocierea S.C. General Construct S.R.L. şi S.C. Restaco S.R.L. Suceava, care a fost desemnată câştigătoare în urma unei proceduri de achiziţie publică.
Valoarea contractului este de aproximativ 9,7 milioane de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Suceava, termenul de execuţie fiind de 12 luni, iar garanţia lucrărilor, de 20 de ani.
Contractul include trei tipuri de intervenţii: construirea unei reţele de 26 de puţuri drenante verticale, cu evacuare orizontală a apelor pluviale din curtea interioară, amenajarea terenului din curtea interioară şi exterioară a cetăţii, pentru sistematizare verticală şi punerea în valoare a rezervorului de apă medieval, aflat în interiorul cetăţii.
„Acţionăm acum, pentru ca Cetatea de Scaun să rămână în picioare şi peste 100 de ani”, a declarat Gheorghe Șoldan.